Articolul 3
Art. 3 din LEGE nr. 263 din 19 iulie 2007 privind înfiinţarea, organizarea şi funcţionarea creşelor
- Capitolul I Dispoziții generale
(1) În îndeplinirea scopului lor, creșele realizează, în principal, următoarele activități:
a) asigură servicii de îngrijire, supraveghere și educație a copiilor de vârstă antepreșcolară, prin personalul angajat specializat și/sau protocoale cu structuri specializate;
(la 07-07-2014, Lit. a) a alin. (1) al art. 3 a fost modificată de )
b) asigură un program de educație timpurie adecvat vârstei, nevoilor, potențialului de dezvoltare și particularităților copiilor de vârstă antepreșcolară, prin personalul angajat specializat și/sau protocoale cu structuri specializate;
(la 07-07-2014, Lit. b) a alin. (1) al art. 3 a fost modificată de )
c) asigură supravegherea stării de sănătate și de igienă a copiilor și acordă primul ajutor și îngrijirile medicale necesare în caz de îmbolnăvire, până la momentul preluării copilului de susținătorul legal sau al internării într-o unitate medicală, după caz, prin personalul angajat specializat sau protocoale cu structuri specializate;
d) asigură nutriția copiilor cu respectarea normelor legale în vigoare, prin personalul angajat specializat sau protocoale cu structuri specializate;
e) colaborează cu familiile copiilor care frecventează creșa și realizează o relație de parteneriat activ cu părinții/reprezentanții legali în respectarea interesului copilului, prin personalul specializat sau protocoale cu structuri specializate;
f) asigură consiliere și sprijin pentru părinții/reprezentanții legali ai copiilor, prin personalul angajat specializat sau protocoale cu structuri specializate;
g) contribuie la depistarea precoce a situațiilor de risc care pot determina separarea copilului de părinții săi și sesizează instituțiile abilitate în acest sens, prin personalul angajat specializat sau protocoale cu structuri specializate.
(la 24-07-2009, Alin. (1) al art. 3 a fost modificat de )
(2) Evidența îndeplinirii atribuțiilor prevăzute la alin. (1) se realizează pe baza unor documente, care se stabilesc prin normele metodologice de aplicare a prevederilor prezentei legi.