Articolul 20
Art. 20 din NORMĂ nr. 17 din 3 iulie 2007 privind calculul valorii activului net şi al valorii unităţii de fond pentru fondurile de pensii administrate privat
- Capitolul III Reguli de calcul al activelor fondului
(1) În cazul în care unele elemente de activ sunt exprimate în valute liber convertibile, pentru transformarea în lei se utilizează cursul de schimb comunicat de Banca Națională a României valabil pentru ziua pentru care se efectuează calculul.
(2) În situația în care există elemente de activ exprimate în valute pentru care Banca Națională a României nu publică un curs de schimb valutar, se utilizează cursul monedei respective față de euro, comunicat de banca centrală a țării în moneda căreia este exprimat elementul de activ, și cursul euro/lei comunicat de Banca Națională a României, valabil pentru ziua pentru care se efectuează calculul.