Articolul 5
Obligațiile părților
Art. 5 din HOTĂRÂRE nr. 734 din 11 iulie 2007 privind modificarea şi completarea Hotărârii Guvernului nr. 523/2006 pentru aprobarea Programului de dezvoltare comunitară în localitatea Hădăreni, judeţul Mureş, pentru perioada 2006-2008
- Anexa 2
5.1. A.N.R are următoarele obligații:
a) să inițieze și să promoveze, în conformitate cu legislația în vigoare, actele normative necesare implementării Programului Hădăreni;
b) să vireze în contul P.N.U.D. sumele de bani la care se obligă prin prezentul acord, conform art. 3.3.1 și 3.3.2;
c) să monitorizeze și să evalueze implementarea Programului Hădăreni.
5.2. P.N.U.D. are următoarele obligații:
a) să răspundă atât de managementul eficient al Programului Hădăreni, din punct de vedere administrativ, financiar și tehnic, prin aplicarea regulilor și regulamentelor P.N.U.D., cât și de asigurarea echipamentelor necesare;
b) să asigure cofinanțarea în cadrul Programului Hădăreni conform prezentului acord;
c) să elaboreze și să transmită, conform art. 4.4 din prezentul acord, toate raportările privind derularea Programului Hădăreni;
d) să nu acționeze în numele A.N.R și să nu creeze obligații în numele acestuia;
e) să restituie A.N.R în termen de 3 zile de la terminarea Programului Hădăreni sumele rămase nealocate, proporțional cu contribuția la finanțarea Programului Hădăreni;
f) să specifice în toate materialele informative, pliantele, broșurile etc. faptul că acest program este finanțat de Guvernul României prin Agenția Națională pentru Romi;
g) să pastreze și să arhiveze documentele financiare și cele referitoare la prestarea serviciilor contractate, conform normelor în vigoare, precum și să le prezinte organelor de control abilitate.