Începe proba gratuită

HOTĂRÂRE nr. 332 din 28 martie 2007 privind stabilirea procedurilor pentru aprobarea de tip a motoarelor destinate a fi montate pe maşini mobile nerutiere şi a motoarelor destinate vehiculelor pentru transportul rutier de persoane sau de marfa şi stabilirea măsurilor de limitare a emisiilor gazoase şi de particule poluante provenite de la acestea, în scopul protecţiei atmosferei

Articolul 6

Articolul 6

Art. 6 din HOTĂRÂRE nr. 332 din 28 martie 2007 privind stabilirea procedurilor pentru aprobarea de tip a motoarelor destinate a fi montate pe maşini mobile nerutiere şi a motoarelor destinate vehiculelor pentru transportul rutier de persoane sau de marfa şi stabilirea măsurilor de limitare a emisiilor gazoase şi de particule poluante provenite de la acestea, în scopul protecţiei atmosferei

(1) Producătorul trebuie să aplice pe fiecare motor fabricat în conformitate cu tipul aprobat marcajul conform prevederilor pct. 3 din anexa nr. 1, inclusiv cu numărul aprobării de tip.

(2) În cazul în care certificatul de aprobare de tip, conform art. 4 alin. (3), include restricții de folosire, producătorul trebuie să întocmească pentru fiecare motor fabricat un document cu informații detaliate asupra acestor restricții și sa precizeze condițiile pentru instalarea acestuia. Dacă o serie de motoare de același tip este livrata unui singur producător de mașini, este suficient ca acesta din urma sa primească, cel mai târziu la data livrării primului motor, un singur document cu astfel de informații, care include o lista cu numerele de identificare ale tuturor motoarelor care vor fi livrate.

(3) La cererea autorității competente care a acordat aprobarea de tip, producătorul trebuie să trimită o lista cuprinzând seria numerelor de identificare pentru fiecare tip de motor produs, în conformitate cu prevederile prezentei hotărâri. Lista trebuie trimisa în termen de 45 de zile de la sfârșitul fiecărui an calendaristic sau imediat după intrarea în vigoare a unei noi reglementări care modifica cerințele prezentei hotărâri ori imediat după orice altă dată suplimentară stabilită de autoritatea competentă. Dacă ele nu sunt explicitate de sistemul de codificare a motoarelor, aceasta lista trebuie să specifice legătura dintre numerele de identificare ale tipului sau familiei de motoare corespunzătoare și numerele certificatelor de aprobare de tip. De asemenea, lista trebuie să conțină informații specifice pentru cazul în care producătorul încetează fabricarea unui tip de motor sau a unei familii de motoare aprobate. Producătorul trebuie să păstreze aceste documente timp de cel puțin 20 de ani.

(4) Producătorul trimite autorității competente care a acordat aprobarea de tip, în termen de 45 de zile după sfârșitul fiecărui an calendaristic și la fiecare data de intrare în vigoare prevăzută la art. 10, o declarație precizând tipurile și familiile de motoare, precum și codurile necesare identificarii motoarelor, pentru motoarele pe care intenționează să le fabrice începând cu acea data.

(5) Motoarele cu aprindere prin comprimare introduse pe piața în cadrul unui regim de flexibilitate se eticheteaza în conformitate cu prevederile din anexa nr. 13.