Începe proba gratuită

HOTĂRÂRE nr. 332 din 28 martie 2007 privind stabilirea procedurilor pentru aprobarea de tip a motoarelor destinate a fi montate pe maşini mobile nerutiere şi a motoarelor destinate vehiculelor pentru transportul rutier de persoane sau de marfa şi stabilirea măsurilor de limitare a emisiilor gazoase şi de particule poluante provenite de la acestea, în scopul protecţiei atmosferei

Articolul 2

Articolul 2

Art. 2 din HOTĂRÂRE nr. 332 din 28 martie 2007 privind stabilirea procedurilor pentru aprobarea de tip a motoarelor destinate a fi montate pe maşini mobile nerutiere şi a motoarelor destinate vehiculelor pentru transportul rutier de persoane sau de marfa şi stabilirea măsurilor de limitare a emisiilor gazoase şi de particule poluante provenite de la acestea, în scopul protecţiei atmosferei

Pentru aplicarea prezentei hotărâri, termenii și expresiile de mai jos semnifica după cum urmează:

1. masina mobila nerutiera - orice masina mobila, echipament industrial mobil sau vehicul prevăzut ori nu cu caroserie, care nu este destinat transportului rutier de pasageri sau de mărfuri, pe care este instalat un motor cu combustie interna, descris la pct. 1 din anexa nr. 1;

2. aprobare de tip - procedura prin care autoritatea competentă certifica faptul ca un tip sau o familie de motoare cu combustie interna este conform/conformă cu cerințele tehnice prevăzute în prezenta hotărâre, referitoare la nivelul de emisii de gaze și particule poluante produse de motor;

3. tip de motor - categoria de motoare identice prin caracteristicile esențiale ale motorului descris în subanexa nr. 1 la anexa nr. 2;

4. familie de motoare - clasificare de motoare stabilită de producător, conform căreia motoarele, inclusiv prin proiectarea lor, trebuie să aibă toate caracteristicile similare în privința emisiilor poluante și sa satisfacă cerințele prezentei hotărâri;

5. motor reprezentativ - motorul ales dintr-o familie de motoare, care satisface cerințele prevăzute la pct. 6 și 7 din anexa nr. 1;

6. puterea motorului - puterea neta, asa cum este prevăzută la pct. 2.4 din anexa nr. 1;

7. data de fabricație a motorului - data la care motorul a trecut de controlul final după ce a părăsit linia de fabricație. În acest stadiu motorul este pregătit pentru a fi livrat sau depozitat;

8. introducere pe piața - acțiunea de a face disponibil pe piața pentru prima data, contra cost sau cu titlu gratuit, un motor în vederea distribuirii și/sau utilizării sale în România ori într-un stat membru al Uniunii Europene;

9. producător - persoana fizica sau juridică responsabilă în fața autorității competente care emite certificatul de aprobare de tip, pentru toate aspectele legate de procesul de aprobare de tip și pentru asigurarea conformității producției. Aceasta persoana poate să nu fie implicata direct în toate etapele de construcție a motorului;

10. autoritate competentă - organ al administrației publice centrale responsabil cu toate aspectele privind aprobarea de tip pentru un motor sau o familie de motoare, eliberarea sau retragerea certificatelor de aprobare de tip, asigurarea legăturii cu alte autorități competente din statele membre ale Uniunii Europene și verificarea măsurilor luate de producător în vederea asigurării conformității producției cu tipul aprobat;

11. serviciu tehnic - organism sau organisme desemnat/ desemnate de autoritatea competentă pentru a efectua încercări, respectiv inspecții, în numele sau. Aceasta funcție poate fi asigurata și de autoritatea competentă, după caz;

12. fișa de informații - document prevăzut în anexa nr. 2, care conține informațiile ce trebuie furnizate de solicitant;

13. dosar tehnic de informații - ansamblul complet de date tehnice, desene, fotografii etc., furnizate de solicitant serviciului tehnic sau autorității, conform prevederilor fisei de informații;

14. dosar de aprobare de tip - dosarul tehnic cu informații însoțit de rapoartele de încercări sau de alte documente pe care serviciul tehnic sau autoritatea competentă le-a adăugat în cursul executării funcției sale;

15. index al dosarului de aprobare de tip - documentul care prezintă conținutul dosarului de aprobare de tip, corespunzător numerotat sau marcat astfel încât fiecare pagina să fie ușor identificata;

16. motor de schimb - un motor nou-construit, destinat sa înlocuiască motorul unui echipament și care a fost furnizat numai în acest scop;

17. motor portabil - un motor care satisface cel puțin una dintre cerințele următoare:

a) motorul trebuie să fie utilizat într-un echipament care este purtat de operator în timpul executării funcțiilor pentru care este conceput;

b) motorul trebuie utilizat într-un echipament care trebuie să funcționeze în poziții multiple, de exemplu în poziția "rasturnat" sau într-o poziție inclinata, pentru a îndeplini funcțiile pentru care este conceput;

c) motorul trebuie să fie utilizat într-un echipament a cărui greutate uscata combinată, formată din echipament și motor, este mai mica de 20 kg și care prezintă cel puțin una dintre următoarele caracteristici:

(i) operatorul trebuie să țină sau sa poarte echipamentul în timpul executării funcției ori funcțiilor sale;

(îi) operatorul trebuie să țină sau sa conducă echipamentul în timpul executării funcției ori funcțiilor sale;

(iii) motorul trebuie să fie utilizat la un generator sau la o pompa;

18. motor neportabil - un motor, altul decât cel definit ca motor portabil;

19. motor portabil de uz profesional, care funcționează în poziții multiple - un motor portabil care satisface cerințele prevăzute la pct. 17) lit. a) și b), pentru care producătorul garantează autorității competente pentru aprobarea de tip ca va fi aplicată o perioadă de durabilitate a caracteristicilor emisiilor de categoria 3 (conform celor indicate la pct. 2.1 din subanexa nr. 4 la anexa nr. 4);

20. perioada de menținere în timp a caracteristicilor emisiilor - numărul de ore indicate în subanexa nr. 4 la anexa nr. 4, care se utilizează pentru determinarea factorilor de deteriorare;

21. familie de motoare fabricate în serii mici - o familie de motoare cu aprindere prin scanteie, care cuprinde o producție totală anuală mai mica de 5.000 de unități;

22. producător de motoare cu aprindere prin scanteie în serie mica - un producător a cărui producție totală anuală este mai mica de 25.000 de unități;

23. nava pentru navigația interioară - o nava destinată utilizării pe căile navigabile interioare, având o lungime de 20 m sau mai mare și un volum de 100 mc ori mai mare, conform formulei definite la anexa nr. 1 secțiunea a 2-a pct. 2.8.a), sau un remorcher ori un impingator construit pentru a remorca, a impinge sau a efectua manevre la nave cu lungimi de 20 m sau mai mari.

Definiția nu include:

1. navele destinate transportului de pasageri pentru cel mult 12 persoane în afară de echipaj;

2. ambarcatiunile de agrement cu o lungime mai mica de 24 m (conform definiției din privind stabilirea condițiilor de introducere pe piața și/sau punere în funcțiune a ambarcațiunilor de agrement, care transpune în legislația naționala Directiva 94/25 privind ambarcatiunile de agrement;

3. navele de serviciu aparținând autorităților de control;

4. navele pentru stingerea incendiilor;

5. navele militare;

6. navele de pescuit înscrise în registrul comunitar al navelor de pescuit;

7. navele maritime, inclusiv remorcherele și impingatoarele maritime care operează sau staționează în acvatorii cu maree sau temporar pe căile navigabile interioare, cu condiția ca acestea sa dețină o autorizație valabilă de navigație sau un certificat de siguranță a navigației valabil, astfel definită la anexa nr. 1 secțiunea a 2-a pct. 2.8.b);

24. producător de echipament FEO - un producător al unui tip de masina mobila nerutiera;

25. regim de flexibilitate - procedura care îi permite unui producător de motoare sa introducă pe piața, într-un interval de timp cuprins între doua etape succesive de valori limita, un număr limitat de motoare destinate a fi instalate pe mașini mobile nerutiere, care respecta doar valorile limita de emisie prevăzute pentru etapa anterioară.

Disponibil în Regra PRO

Încearcă gratuit toate instrumentele, 30 de zile

Creează-ți cont și deblochează , împreună cu toate funcțiile profesionale pentru cercetare juridică.

  • Versiunile istorice ale actelor
  • Fișa actului și legături legislative
  • Căutare rapidă în fiecare act
  • Workspace juridic într-un singur loc

Ai acces gratuit timp de 30 de zile, ca să vezi cum se potrivește Regra în activitatea ta.