Articolul 14
Art. 14 din HOTĂRÂRE nr. 563 din 6 iunie 2007 pentru aprobarea normelor metodologice de aplicare a Ordonanţei Guvernului nr. 136/2000 privind măsurile de protecţie împotriva introducerii şi răspândirii organismelor de carantină dăunătoare plantelor sau produselor vegetale în România
(1) Formalitățile prevăzute la art. 12 alin. (1) și (2) , inspecțiile prevăzute la art. 13 alin. (1)-(3) și controalele de conformitate cu prevederile art. 5 se realizează conform prevederilor alin. (5)-(10) , corelate cu formalitățile cerute pentru plasarea sub un regim vamal prevăzute la art. 11 alin. (1)-(5) sau la art. 11 alin. (10) .
(2) Prevederile alin. (1) sunt realizate în conformitate cu dispozițiile Convenției internaționale privind armonizarea controalelor mărfurilor la frontiere și în special ale anexei nr. 4 la aceasta, aprobata de Regulamentul Consiliului (CEE) nr. 1.262/84*1).
*1) Regulamentul Consiliului (CEE) nr. 1.262/84 a fost publicat în Jurnalul Oficial al Comunităților Europene nr. L 126 din 12 mai 1984.
(3) Organismele oficiale responsabile prevăzute la art. 2 alin. (2) lit. b) decid ca importatorii, fie că sunt sau nu producători de plante, produse vegetale sau alte obiecte, prevăzute în anexa nr. V partea B, trebuie să fie incluși într-un registru oficial sub un număr de înregistrare. Prevederile art. 7 alin. (8) și (9) se aplică în mod corespunzător acestor importatori.
(4) Organismele oficiale responsabile prevăzute la art. 2 alin. (2) lit. b) stabilesc de asemenea că:
a) importatorii sau reprezentanții lor în relația cu autoritatea vamală, cu privire la transporturile de marfă care constau din sau conțin plante, produse vegetale sau alte obiecte prevăzute în anexa nr. V partea B, să facă referire, pe cel puțin unul dintre documentele solicitate pentru plasarea sub un regim vamal, așa cum este prevăzut la art. 11 alin. (1)-(5) sau la art. 11 alin. (10) , la componenta transportului de marfa, prin intermediul următoarelor informații:
1. referire la tipul de plante, produse vegetale sau alte obiecte, utilizând codurile nomenclaturii din Tariful vamal integrat al Comunității Europene (Taric);
2. declarația "acest transport de marfă conține produse supuse reglementarilor fitosanitare" sau orice marca alternativa echivalenta, așa cum a fost convenit între biroul vamal din punctul de intrare și organismul oficial din punctul de intrare;
3. numărul/numerele de referință al/ale documentelor fitosanitare solicitate;
4. numărul de înregistrare al importatorului, așa cum este prevăzut la alin. (3) .
b) autoritățile aeroportuare, autoritățile portuare, importatorii sau operatorii, după cum au stabilit între ei, transmit, de îndată ce iau cunoștința de sosirea iminenta a unor astfel de transporturi de marfa, o notificare în avans despre aceasta către biroul vamal din punctul de intrare și organismul oficial din punctul de intrare;
c) prevederile lit. b) se aplică în mod corespunzător în cazul transporturilor rutiere, în special când sosirea este așteptată în afara programului normal de lucru al organismului oficial relevant sau al altui birou, prevăzute la alin. (5)-(10) .
(5) Controalele documentare și, de asemenea, inspecțiile prevăzute la art. 13 alin. (1)-(3) și controalele pentru conformitate cu prevederile art. 5 trebuie să fie realizate de organismul oficial din punctul de intrare.
(6) Controalele de identitate și controalele fitosanitare trebuie să fie realizate, fără a încălca prevederile alin. (7) și (8) , de organismul oficial din punctul de intrare corelat cu formalitățile vamale cerute pentru plasarea sub un regim vamal prevăzut la art. 11 alin. (1)-(5) sau la art. 11 alin. (10) , fie în același loc cu aceste formalități, în spatiile organismului oficial din punctul de intrare, fie în orice alt loc apropiat desemnat sau aprobat de autoritățile vamale și de organismul oficial responsabil, altul decât locul de destinație specificat la alin. (8) .
(7) În cazul mărfurilor necomunitare, organismul oficial din punctul de intrare poate decide, în acord cu organismul oficial sau organismele de la destinație, ca aceste controale de identitate și controale fitosanitare să fie efectuate, în totalitate sau în parte, de organismul oficial de destinație, fie în spatiile sale, fie în orice alt loc apropiat și desemnat sau aprobat de autoritățile vamale și de organismul oficial responsabil, altul decât locul de destinație prevăzut la alin. (8) . Dacă un asemenea acord nu este realizat, toate controalele de identitate sau controalele fitosanitare sunt efectuate de organismul oficial din punctul de intrare în oricare dintre locurile prevăzute la alin. (6) .
(8) În conformitate cu procedura prevăzută la art. 19 alin. (2) , pot fi specificate anumite cazuri sau circumstanțe în care controalele de identificare și controalele fitosanitare pot fi realizate la locul de destinație, aprobat de organismul oficial și de autoritatea vamală în a carei raza teritoriala de competenta se afla locul de destinație, în locul altor locuri prevăzute mai sus, cu condiția ca garanțiile specifice și documentele referitoare la transportul de plante, produse vegetale și alte obiecte să fie îndeplinite.
(9) În conformitate cu procedura prevăzută la art. 19 alin. (2) , sunt stabilite prevederi de implementare referitoare la:
a) condițiile minime pentru efectuarea controalelor fitosanitare prevăzute la alin. (6)-(8) ;
b) garanțiile specifice și documentele referitoare la transportul plantelor, produselor vegetale sau al altor obiecte către locurile prevăzute la alin. (7) și (8) , pentru a asigura că nu exista niciun risc de răspândire a organismelor dăunătoare în timpul transportului;
c) împreună cu specificarea cazurilor prevăzute la alin. (8) , garanțiile specifice și condițiile minime privind calificarea locului de destinație pentru depozitare și privind condițiile de depozitare.
(10) În toate cazurile, controalele fitosanitare sunt considerate a fi o parte integrantă a formalităților prevăzute la art. 11 alin. (1)-(5) .
(11) Organismele oficiale responsabile prevăzute la art. 2 alin. (2) lit. b) stabilesc ca respectivul original sau forma electronica a certificatelor sau a documentelor alternative, altele decât mărcile prevăzute la art. 11 alin. (2) lit. d) și la art. 11 alin. (3)-(5) , care este prezentat pentru controale documentare în conformitate cu prevederile art. 12 alin. (2) lit. a) , să fie marcat la inspecție cu o "viza" a organismului oficial responsabil, împreună cu denumirea lui și data prezentării documentului.
(12) În conformitate cu procedura prevăzută la art. 19 alin. (2) , poate fi stabilit un sistem standardizat pentru a asigura că informațiile incluse în certificat, în cazul plantelor specificate destinate plantării, sunt înaintate organismului oficial responsabil al fiecărui stat membru sau al fiecărei zone în care plantele din transportul de mărfuri sunt destinate sau plantate.
(13) Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale, prin Agenția Națională Fitosanitară, înaintează Comisiei și celorlalte state membre, în scris, lista locurilor desemnate ca puncte de intrare. Orice modificări la aceasta lista sunt de asemenea înaintate în scris fără întârziere.
(14) Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale, prin Agenția Națională Fitosanitară, în cooperare cu autoritatea vamală stabilește sub responsabilitatea sa o listă a locurilor specificate la alin. (6) și (7) și a locurilor de destinație prevăzute la alin. (8) . Aceasta lista este accesibilă Comisiei.
(15) Fiecare organism oficial din punctul de intrare și fiecare organism oficial de destinație care efectuează controalele de identitate sau fitosanitare trebuie să satisfacă anumite condiții minime cu privire la infrastructura, personal și echipament. În conformitate cu procedura prevăzută la art. 19 alin. (2) , condițiile minime sunt stabilite prin prevederi de implementare.
(16) În conformitate cu aceeași procedura, sunt stabilite reguli detaliate privind:
a) tipul documentelor cerute pentru plasarea sub regim vamal, în care sunt indicate informațiile prevăzute la alin. (4) lit. a) ;
b) cooperarea dintre:
1. organismul oficial din punctul de intrare și organismul oficial de la destinație;
2. organismul oficial din punctul de intrare și biroul vamal din punctul de intrare;
3. organismul oficial de la destinație și biroul vamal de destinație;
4. organismul oficial din punctul de intrare și biroul vamal de destinație.
(17) Regulile prevăzute la alin. (16) includ modelul documentelor ce sunt folosite în aceasta cooperare, mijloacele de transmitere a acestora, procedurile pentru schimbul de informații dintre organismele oficiale și birourile vamale, precum și măsurile care trebuie luate pentru a menține identitatea loturilor și transporturilor de marfă și pentru a se apăra împotriva riscului de răspândire a organismelor dăunătoare, în special în timpul transportului, până la finalizarea formalităților vamale prevăzute.
(18) Prevederile art. 8 alin. (1)-(10) se aplică în mod corespunzător plantelor, produselor vegetale sau altor obiecte prevăzute la art. 11 , în măsura în care acestea sunt prevăzute în anexa nr. V partea A, și acolo unde se constata, pe baza formalităților prevăzute la art. 11 alin. (1)-(5) , că cerințele stabilite în acestea sunt îndeplinite.
(19) Acolo unde se constata pe baza formalităților prevăzute la art. 11 alin. (1)-(5) că cerințele stabilite în acestea nu sunt îndeplinite, organismele oficiale responsabile iau imediat una sau mai multe din următoarele masuri oficiale:
a) interzicerea intrării în Comunitatea Europeană a întregului transport de marfă sau numai a unei părți a acestuia;
b) deplasarea către o destinație din afara Comunității Europene, sub control oficial și sub regimul vamal corespunzător, pe timpul cât transportul circula în interiorul Comunității Europene;
c) îndepărtarea din transportul de marfă a produsului infectat/infestat;
d) distrugerea încărcăturii;
e) impunerea unei perioade de carantină până când rezultatele examinărilor sau testele oficiale sunt disponibile;
f) excepțional și numai în circumstanțe specifice, tratamentul corespunzător, atunci când se considera de către organismele oficiale responsabile prevăzute la art. 2 alin. (2) lit. b) ca, urmare a tratamentului, condițiile vor fi îndeplinite și riscul răspândirii organismelor dăunătoare este îndepărtat;
g) măsura de tratament corespunzător poate fi luată în ceea ce privește organismele dăunătoare care nu sunt prevăzute în sau în . Prevederile art. 9 alin. (4) se aplică în mod corespunzător.
(20) În cazul interzicerii prevăzute la alin. (19) lit. a) sau al deplasării către o destinație din afara Comunității Europene, prevăzută la alin. (19) lit. b) , sau al îndepărtării prevăzute la alin. (19) lit. c) , organismele oficiale responsabile prevăzute la art. 2 alin. (2) lit. b) stabilesc ca certificatele fitosanitare sau certificatele fitosanitare pentru reexport și orice alt document, care au fost depuse atunci când plantele, produsele vegetale sau alte obiecte au fost prezentate în vederea introducerii pe teritoriul Comunității, să fie anulate.
(21) Certificatele sau documentele anulate vor purta pe față și într-o poziție vizibilă o stampila triunghiulară roșie, care poarta mențiunea "certificat anulat" sau "document anulat" de respectivul organism oficial, împreună cu denumirea acestuia și data interzicerii, data de începere a deplasării către o destinație din afara Comunității Europene sau data îndepărtării. Aceasta mențiune va fi scrisă cu majuscule și în cel puțin una dintre limbile oficiale ale Comunității Europene.
(22) Fără a prejudicia notificările și informațiile solicitate de Comisie în baza art. 18 , Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale, prin Agenția Națională Fitosanitară, informează organizația de protecție a plantelor din țara terță de origine sau țara terță expeditoare și Comisia despre toate cazurile în care plantele, produsele vegetale sau alte obiecte care vin din țara terță în cauza au fost interceptate ca nefiind în conformitate cu exigentele fitosanitare și motivele intercepției, fără a prejudicia măsurile pe care organismele oficiale responsabile prevăzute la art. 2 alin. (2) lit. b) le pot lua sau le-au luat în ceea ce privește transportul de marfă interceptat.
(23) Informațiile prevăzute la alin. (22) sunt furnizate cât mai curând posibil, astfel încât organizațiile de protecția plantelor vizate și, acolo unde este cazul, și Comisia să poată studia cazul, în vederea luării masurilor necesare pentru a preveni apariții ulterioare similare cu cea interceptată.
(24) În conformitate cu procedura prevăzută la art. 19 alin. (2) , poate fi stabilit un sistem de informare standardizat.