Articolul 18
Exercitarea dreptului de vot în adunarea generală a acționarilor
Art. 18 din HOTĂRÂRE nr. 675 din 28 iunie 2007 privind reorganizarea prin divizare parţială a societatilor comerciale de distribuţie şi furnizare a energiei electrice, filiale ale Societatii Comerciale "Electrica" - S.A.
- Anexa 3
- Capitolul IV Adunarea generală a acţionarilor
(1) Hotărârile adunarii generale a acționarilor se iau prin vot deschis.
(2) Votul va fi nominal în cazul hotărârilor a caror valabilitate este condiționată de existenta mandatelor/mandatelor speciale.
(3) Hotărârile se vor putea lua în condițiile și cu majoritatea prevăzute de lege pentru adunările generale ordinare sau, după caz, pentru cele extraordinare.
(4) La propunerea persoanei care prezideaza adunarea generală a acționarilor sau a unuia dintre membrii reprezentanti ai adunarii generale a acționarilor se va putea decide ca votul să fie secret și în alte cazuri, cu excepția situației în care este necesar votul nominal.
(5) Votul secret este obligatoriu pentru alegerea membrilor consiliului de administratie și a auditorilor interni, pentru revocarea acestora și pentru luarea hotărârilor referitoare la raspunderea membrilor organelor de administrare, de conducere și de control al societatii.
(6) Pentru a fi opozabile tertilor, hotărârile adunarii generale a acționarilor vor fi depuse în termen de 15 zile la oficiul registrului comerțului pentru a fi menționate în extras în registru și publicate în Monitorul Oficial al României, Partea a IV-a. Dacă societatea detine o pagina de internet proprie rezultatele se vor publică și pe aceasta pagina, în termen de cel mult 15 zile de la data adunarii generale; la cererea adunarii generale a acționarilor pot fi publicate pe pagina de internet și alte documente în conformitate cu dispozitiile legale.
(7) Hotărârile adunarii generale a acționarilor nu vor putea fi executate înainte de ducerea la indeplinire a formalitatilor menționate mai sus.
(8) Hotărârile luate de adunările generale ale acționarilor în limitele legii și ale prezentului statut sunt obligatorii și pentru actionarii care nu au luat parte la adunare sau care au votat împotriva.
(9) Actionarii care nu sunt de acord cu hotărârile luate de adunările generale ale acționarilor cu privire la schimbarea obiectului de activitate, mutarea sediului sau schimbarea formei juridice, fuziunea sau divizarea societatii au dreptul de a se retrage din societate și de a solicita cumpararea acțiunilor lor de către societate în termen de 30 de zile fie de la data publicarii hotărârii adunarii generale ordinare în Monitorul Oficial al României, Partea a IV-a, fie de la data adoptarii hotărârii, după caz.