Articolul 126
Art. 126 din ORDIN nr. 1.361 din 4 iunie 2007 privind asigurarea asistenţei medicale persoanelor private de libertate aflate în custodia Administraţiei Naţionale a Penitenciarelor
- Capitolul III Activitatea profilactică şi sanitar-antiepidemică
- Secţiunea a 7-a Prevenirea şi combaterea hepatitei virale
(1) Bolnavii de hepatită acută virală se internează în penitenciarele-spital cu secții de boli infecțioase sau în secții aparținând spitalelor din rețeaua Ministerului Sănătății Publice, în primele 24 de ore de la depistare.
(2) Anunțarea suspiciunii de caz se face telefonic, în primele 24 de ore, la Direcția medicală din cadrul Administrației Naționale a Penitenciarelor.
(3) Cazurile confirmate se declară nominal prin fișa de declarare tip A, care se înaintează de către unitate Direcției medicale din cadrul Administrației Naționale a Penitenciarelor, precum și medicului epidemiolog care răspunde de unitatea respectivă.