Începe proba gratuită

DECIZIE nr. 190 din 28 iunie 2007 privind organizarea şi funcţionarea Cancelariei Primului-Ministru

Articolul 19

Articolul 19

Art. 19 din DECIZIE nr. 190 din 28 iunie 2007 privind organizarea şi funcţionarea Cancelariei Primului-Ministru

(1) Personalului Cancelariei Primului-Ministru nu i se aplică prevederile privind Statutul funcționarilor publici, republicată, cu excepția celui preluat potrivit prevederilor privind stabilirea unor măsuri de reorganizare în cadrul administrației publice centrale, aprobata cu modificari și completari prin , cu modificările și completările ulterioare.

(2) Atribuțiile, sarcinile și raspunderile individuale ale personalului încadrat în Cancelaria Primului-Ministru se stabilesc prin fișa postului, care se întocmește pe baza regulamentului de organizare și funcționare.

(3) Personalul din cadrul Cancelariei Primului-Ministru este salarizat în conformitate cu prevederile legale în vigoare aplicabile salarizarii personalului din aparatul de lucru al Guvernului.

(4) Personalul Cancelariei Primului-Ministru va fi redistribuit în structura organizatorica prevăzută în prezenta decizie în funcție de nivelul, pregătirea profesionala și cerințele postului.

(5) În cadrul structurilor unde s-a restrâns activitatea, respectiv s-a diminuat numărul de posturi, personalul va fi încadrat în urma susținerii și promovarii unui test profesional, ce va avea loc în termen de 3 zile lucratoare de la data intrarii în vigoare a prezentei decizii.

(6) Personalul Cancelariei Primului-Ministru care se afla în una dintre situațiile prevăzute la - Codul muncii, cu modificările și completările ulterioare, se preia în noua structura potrivit pregatirii profesionale, cu pastrarea drepturilor salariale avute la data preluării.