Articolul 10
Art. 10 din DECIZIE nr. 190 din 28 iunie 2007 privind organizarea şi funcţionarea Cancelariei Primului-Ministru
(1) Direcția generală juridica are urmatoarele atribuții:
a) avizeaza, din punct de vedere juridic, actele interne ale compartimentelor, departamentelor și direcțiilor Cancelariei Primului-Ministru, precum și ale structurilor din subordine;
b) asigura, în condițiile legii, reprezentarea intereselor primului-ministru și ale Cancelariei Primului-Ministru în fața instanțelor de judecată și a altor organe cu atribuții jurisdicționale;
c) analizeaza și propune spre avizare, din punct de vedere al legalității, șefului Cancelariei Primului-Ministru toate proiectele de acte normative înaintate spre adoptare Guvernului sau Parlamentului de către instituțiile și organele administrației publice centrale coordonate de primul-ministru, prin Cancelaria Primului-Ministru;
d) verifica și soluționeaza sesizarile adresate primului-ministru și șefului Cancelariei Primului-Ministru cu privire la conflictul de interese, potrivit prevederilor titlului IV al cărții și din privind unele măsuri pentru asigurarea transparenței în exercitarea demnitaților publice, a funcțiilor publice și în mediul de afaceri, prevenirea și sancționarea corupției, cu modificările și completările ulterioare, în cadrul compartimentelor și departamentelor Cancelariei Primului-Ministru;
e) soluționeaza petițiile adresate Cancelariei Primului-Ministru de către persoanele fizice și juridice în temeiul privind liberul acces la informațiile de interes public, cu modificările și completările ulterioare.
(2) Direcția generală economica are urmatoarele atribuții:
a) fundamentează și elaboreaza bugetul anual pentru aparatul propriu și la nivelul ordonatorului principal de credite, pe baza propunerilor instituțiilor publice și organelor de specialitate ale administrației publice centrale coordonate de primul-ministru prin Cancelaria Primului-Ministru;
b) asigura finanțarea prin efectuarea deschiderilor de credite bugetare atât pentru aparatul propriu, cât și pentru instituțiile publice și organele de specialitate ale administrației publice centrale coordonate și finanțate prin bugetul Cancelariei Primului-Ministru;
c) organizeaza și asigura funcționarea în bune condiții a contabilitații mijloacelor materiale și bănești la nivelul aparatului propriu și al instituțiilor publice și organelor de specialitate ale administrației publice centrale coordonate;
d) asigura efectuarea corecta a operațiunilor de decontare prin bănci și casieria proprie;
e) întocmește bilanțul centralizat la nivelul ordonatorului principal de credite;
f) participa la programele cu finanțare externa (Mulți-Country PHARE), propune bugete, asigura cofinanțare;
g) asigura salarizarea personalului instituției;
h) exercita, potrivit legii, controlul financiar preventiv la nivelul aparatului propriu și urmărește modul în care este organizat și funcționeaza controlul financiar preventiv în instituțiile publice și organele de specialitate ale administrației publice centrale coordonate;
i) asigura, din punct de vedere economic, corespondența cu Ministerul Economiei și Finanțelor și celelalte autoritați ale administrației publice centrale, după caz.
(3) Direcția resurse umane are urmatoarele atribuții:
a) asigura activitatea de resurse umane din aparatul propriu al Cancelariei Primului-Ministru;
b) asigura avizarea statelor de funcții pentru instituțiile publice și organele de specialitate ale administrației publice centrale aflate în coordonarea primului-ministru, prin Cancelaria Primului-Ministru, și, respectiv, în coordonarea șefului Cancelariei Primului-Ministru;
c) aplica prevederile legislației muncii pentru personalul din cadrul compartimentelor și departamentelor Cancelariei Primului-Ministru;
d) asigura recrutarea, selectarea și promovarea, în condițiile legii, ale personalului din cadrul Cancelariei Primului-Ministru;
e) întocmește și asigura procesul de evaluare a performanțelor profesionale ale personalului Cancelariei Primului-Ministru, atât pentru funcționarii publici, cât și pentru personalul contractual;
f) întocmește, asigura și organizeaza, în condițiile legii, formarea profesionala a personalului din aparatul propriu al Cancelariei Primului -Ministru;
g) elaboreaza și aplica un program complet și eficient de protecția muncii prin structura de specialitate și urmărește asigurarea condițiilor de sănătate și securitate în munca;
h) îndeplinește alte atribuții dispuse de primul-ministru și de șeful Cancelariei Primului-Ministru.
(4) Direcția administrativa are urmatoarele atribuții:
a) asigura evidența patrimoniului și centralizarea necesarului de bunuri la nivelul Cancelariei Primului-Ministru;
b) asigura lansarea procedurilor de achiziții publice pentru bunuri, servicii și lucrari;
c) urmărește derularea contractelor și a investițiilor aprobate;
d) asigura inventarierea bunurilor existente în patrimoniul Cancelariei Primului-Ministru.
(5) Direcția audit public intern are urmatoarele atribuții:
a) elaboreaza proiectul planului anual de audit public intern;
b) efectueaza activități de audit public intern pentru a evalua dacă sistemele de management financiar și control ale Cancelariei Primului-Ministru sunt transparente și conforme cu normale de legalitate, regularitate, economicitate, eficiența și eficacitate;
c) raporteaza periodic asupra constatarilor, concluziilor și recomandarilor rezultate din activitățile sale de audit;
d) elaboreaza raportul anual al activităților de audit public intern;
e) în cazul identificarii unor neregularități sau posibile prejudicii, raporteaza imediat șefului Cancelariei Primului-Ministru;
f) elaboreaza norme metodologice specifice activitații Cancelariei Primului-Ministru, cu avizul Uniunii centrale de armonizare pentru auditul public intern din cadrul Ministerului Economiei și Finanțelor.
(6) Serviciul informații clasificate asigura evidența, prelucrarea, procesarea, pastrarea, manipularea, multiplicarea, transmiterea, distrugerea și arhivarea informațiilor clasificate (naționale, NATO și UE).
(7) În cadrul Serviciului informații clasificate este organizat și funcționeaza Punctul de lucru NATO-UE, în conformitate cu prevederile pentru aprobarea Normelor privind protecția informațiilor clasificate ale Organizației Tratatului Atlanticului de Nord în România, cu modificările ulterioare.