Articolul 28
Art. 28 din LEGE nr. 50 din 21 iunie 1996 *** Republicat privind salarizarea şi alte drepturi ale personalului din organele autorităţii judecătoreşti
- Capitolul V*) Dispoziţii comune
(1) Salariile de baza pentru funcțiile de execuție, altele decât cele de magistrați, se stabilesc, în cadrul grilelor de intervale prevăzute de lege, în raport cu pregătirea, competenta profesională și vechimea în specialitate, pe grade și trepte profesionale, precum și în raport cu nivelul unității.
(2) Promovarea personalului auxiliar de specialitate pe grade sau trepte profesionale se face pe baza de concurs sau examen, în raport cu vechimea în specialitate, competenta profesională și rezultatele obținute în activitate.
(3) Salariul de baza al personalului prevăzut la alin. (1) se reevalueaza anual de către angajator, cu respectarea limitelor coeficienților de multiplicare prevăzute în grilele de intervale pentru gradul sau treapta profesională în care acesta este încadrat.
(4) Modul de organizare a concursului și a examenului prevăzut la alin. (2) se stabilește prin regulament aprobat de ministrul justiției si, după caz, de procurorul general al Parchetului de pe lângă Curtea Suprema de Justiție.
a fost modificat de pct. 27 al art. I din ORDONANȚA nr. 83 din 29 august 2000, .