Articolul 17
Art. 17 din LEGE Nr. 42 din 18 decembrie 1990 *** Republicată pentru cinstirea eroilor-martiri şi acordarea unor drepturi urmaşilor acestora, răniţilor, precum şi luptătorilor pentru victoria Revoluţiei din decembrie 1989
Guvernul României va aduce la îndeplinire prevederile prezentei legi, asigurând resursele materiale și financiare necesare, inclusiv suplimentarea fondurilor valutare puse la dispoziția Ministerului Sănătății, în vederea trimiterii la tratament în străinătate, ori de câte ori aceasta se impune, a persoanelor care au suferit afecțiuni deosebit de grave în luptele pentru victoria revoluției. De asemenea, va asigura răniților revoluției resursele valutare pentru procurarea de proteze necesare acestei categorii de persoane.
Sumele necesare plății indemnizațiilor reparatorii prevăzute la art. 8^1 și la art. 11 alin. 1 se suporta de la bugetul de stat și sunt prevăzute în bugetele Ministerului Muncii și Protecției Sociale, Ministerului Apărării Naționale și, respectiv, Ministerului de Interne. Suma care se acordă soțului supraviețuitor potrivit art. 12 se suporta de la bugetul de stat și este prevăzută în bugetul Secretariatului de Stat pentru Problemele Revoluționarilor din Decembrie 1989.
Alin (2) al publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 102 din 10 martie 1999.