Articolul 18
Art. 18 din HOTĂRÂRE nr. 355 din 11 aprilie 2007 privind supravegherea sănătăţii lucrătorilor
- Capitolul III Servicii medicale profilactice
Examenul medical de adaptare în muncă se efectuează la indicația medicului specialist de medicina muncii în prima lună de la angajare și are următoarele scopuri:
a) completează examenul medical la angajarea în muncă, în condițiile concrete noilor locuri de muncă (organizarea fiziologică a muncii, a mediului de muncă, relațiile om-mașină, relațiile psihosociale în cadrul colectivului de muncă);
b) ajută organismul celor angajați să se adapteze noilor condiții;
c) determină depistarea unor cauze medicale ale neadaptării la noul loc de muncă și recomandă măsuri de înlăturare a acestora.