Articolul 91
Art. 91 din INSTRUCŢIUNI nr. 201 din 23 noiembrie 2006 pentru activitatea personalului de locomotiva în transportul feroviar
- Partea a III-a Organizarea circulației trenurilor
- Capitolul XII Reglementări privind ocuparea liniei curente
(1) Ocuparea liniei curente de către un tren se face numai în baza ordinului de plecare.
(2) Pentru trenurile de călători sau mixte, ordinul de plecare se dă astfel:
a) în stații înzestrate cu semnale de ieșire la fiecare linie, cu semnale de parcurs sau cu semnale de ieșire de grup și indicator de linie aprins, prin:
– indicația de liber a semnalului de ieșire de la linia de unde se expediază trenul, a semnalului de parcurs, respectiv a semnalului de ieșire de grup și indicatorul de linie aprins, indicând cifra corespunzătoare liniei de la care se expediază trenul;
– semnalul "pornirea trenului" dat de IDM;
b) în stații cu semnal de ieșire de grup fără indicator de linie sau cu indicator de linie stins, prin:
– indicația de liber a semnalului de ieșire de grup fără indicator de linie sau cu indicator de linie stins care deservește linia de unde se expediază trenul;
– ordinul de circulație înmânat mecanicului în care se menționează că trenul se expediază cu indicatorul de linie al semnalului de grup stins;
– semnalul "pornirea trenului" dat de IDM;
c) în stații înzestrate cu semafoare de ieșire de grup, prin:
– indicația de liber a semaforului de ieșire de grup;
– semnalul "pornirea trenului" dat de către IDM;
d) în stațiile fără semnal de ieșire de la linia de unde se expediază trenul, prin semnalul "pornirea trenului" dat de IDM;
e) în stațiile de pe secțiile cu sistem de circulație dispecer sau în anumite stații înzestrate cu instalații CED și CE, aprobate de administratorul infrastructurii feroviare, prin:
– indicația de liber a semnalului de ieșire,
– semnalul "pornirea trenului" dat de către un agent;
f) în haltele de călători, în punctele de oprire în linie curentă și în punctele de secționare de pe secțiile cu sistem de circulație dispecer fără IDM sau alt agent, precum și în cazurile de oprire neprevăzută a trenului în linie curentă, prin semnalul «pornirea trenului», dat de către șeful de tren, sau, în cazul trenurilor formate din automotoare dotate cu calculator de bord care permite efectuarea probelor de frână de către mecanic din postul de conducere, de către conductorul de tren autorizat pentru manipularea instalațiilor de siguranța circulației cu care sunt echipate automotoarele, pentru menținerea pe loc a acestora la manevră și/sau în circulația trenurilor în cazul conducerii simplificate.
(la 09-07-2012, Lit. f), alin. (2) al art. 91 a fost modificată de )
(3) În cazurile de la alin. (2) , lit. b, c, și d, dacă în stație se află mai multe trenuri de expediat în aceeași direcție, IDM da semnalul "pornirea trenului" de lângă locomotiva trenului care se expediază.
(4) Semnalul "pornirea trenului" pentru trenurile de călători sau mixte se dă dintr-un loc vizibil, astfel încât să poată fi perceput în mod direct de către personalul aflat în cabina de conducere a locomotivei.
(5) În cazul deservirii simplificate a locomotivei, când clădirea stației se află pe partea stângă a sensului de mers, mecanicul se deplasează în stânga cabinei de conducere a locomotivei pentru a percepe semnalul "pornirea trenului", dat de către IDM sau un agent; mecanicul procedează în mod similar și în cazul în care semnalul "pornirea trenului" este dat de către șeful de tren, iar peronul se află pe partea stângă a sensului de mers.