Articolul 62
Art. 62 din INSTRUCŢIUNI nr. 201 din 23 noiembrie 2006 pentru activitatea personalului de locomotiva în transportul feroviar
- Partea a III-a Organizarea circulației trenurilor
- Capitolul VI Reguli generale de compunere și legare a trenurilor
Pentru trenurile de marfă prevăzute să circule în rangul VII, în cazul în care în stațiile din parcurs în care se efectuează atașări/detașări de vagoane nu există revizor tehnic de vagoane, se admite că verificarea condițiilor tehnice ale vagoanelor la introducerea lor în trenuri, să se facă de către personalul de specialitate al OTF/OMF, autorizat să efectueze probele de frână. În cazul în care acest personal nu poate decide dacă unele vagoane pot circula în compunerea trenului, solicită mecanicului să-și dea avizul asupra introducerii acestor vagoane în tren; avizul mecanicului se dă în scris, în rubrica "Mențiuni asupra trenurilor" din foaia de parcurs a locomotivei, iar vagoanele pentru care mecanicul nu și-a dat avizul că pot circula în tren, se rețin în stație.