Începe proba gratuită

LEGE nr. 109 din 25 aprilie 2007 privind reutilizarea informaţiilor din instituţiile publice

Articolul 3

Articolul 3

Art. 3 din LEGE nr. 109 din 25 aprilie 2007 privind reutilizarea informaţiilor din instituţiile publice

Prezenta lege nu se aplică următoarelor tipuri de documente:

a) documentele a căror punere la dispoziție constituie o activitate care excedează activității serviciului public aferent instituțiilor în cauză, astfel cum este definit potrivit legii, cu condiția ca activitatea sectorului public să fie transparentă și să poată face obiectul unei căi de atac;

Lit. a) a art. 3 a fost modificată de pct. 3 al , .

b) documentele asupra cărora un terț deține drepturi de proprietate intelectuală;

c) documentele prevăzute la privind liberul acces la informațiile de interes public, cu modificările și completările ulterioare, precum și documentele la care accesul publicului este exclus sau restrâns, conform legii, inclusiv din motive care privesc caracterul personal al datelor și părților din documente accesibile în temeiul respectivelor regimuri care conțin date cu caracter personal a căror reutilizare a fost definită prin lege ca fiind incompatibilă cu legislația privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal, precum și din motive care țin de confidențialitatea și protecția datelor statistice, definită conform legii, precum și cele referitoare la secretul comercial;

Lit. c) a art. 3 a fost modificată de pct. 3 al , .

d) documentele deținute de serviciile publice de radiodifuziune și televiziune și de filialele lor, precum și de alte organisme și de filialele lor care îndeplinesc servicii publice de retransmisie radiodifuzată și televizată, în măsura în care se aduce atingere drepturilor de proprietate intelectuală;

Lit. d) a art. 3 a fost modificată de pct. 3 al , .

e) cu excepția bibliotecilor universitare, documentele deținute de instituțiile de învățământ și cercetare, cum ar fi, dar fără a se limita la școlile, universitățile și institutele de cercetare, centrele sau stațiunile de cercetare-dezvoltare, incluzând organizațiile stabilite pentru transferul rezultatelor cercetării, în măsura în care se aduce atingere drepturilor de proprietate intelectuală;

Lit. e) a art. 3 a fost modificată de pct. 3 al , .

f) documentele deținute de instituțiile culturale, altele decât muzeele, bibliotecile și arhivele;

Lit. f) a art. 3 a fost modificată de pct. 3 al , .

g) documentele în privința cărora persoanele fizice sau juridice trebuie să facă dovada unui interes legitim în vederea obținerii accesului la acele documente, în condițiile legii.

h) documentele la care accesul este restrâns expres în condițiile legii, inclusiv cazurile în care cetățenii sau întreprinderile trebuie să facă dovada unui interes special pentru a obține accesul la documente;

Lit. h) a art. 3 a fost introdusă de pct. 4 al , .

i) părțile din documente care conțin doar sigle, steme și însemne;

Lit. i) a art. 3 a fost introdusă de pct. 4 al , .

j) documentele rezultate din activitatea unităților Trezoreriei Statului aferente operațiunilor dispuse de clienții acestora, cu excepția cazurilor în care documentele sunt solicitate de către entități publice pentru domeniul de aplicare a sarcinilor lor publice.

Lit. j) a art. 3 a fost introdusă de pct. 4 al , .