Articolul 8
Art. 8 din ORDIN nr. 60 din 23 aprilie 2007 privind aprobarea Procedurii de autorizare a unităţilor protejate
- Anexa I
(1) Unitatea protejată are obligația ca până la data de 31 ianuarie a anului în curs pentru anul anterior să prezinte Autorității raportul de activitate care trebuie să cuprindă cel puțin următoarele:
a) numărul persoanelor cu handicap angajate, raportat la numărul total de angajați, pentru fiecare lună calendaristică;
b) domeniile în care lucrează persoanele cu handicap angajate;
c) modalitatea de respectare a dispozițiilor legale referitoare la funcționarea unităților protejate;
d) numărul de contracte încheiate în sensul privind protecția și promovarea drepturilor persoanelor cu handicap, cu modificările și completările ulterioare.
(2) În caz de neprezentare a raportului, președintele Autorității va dispune suspendarea autorizației.
(3) Pe perioada suspendării autorizației, unitatea protejată nu mai beneficiază de facilitățile prevăzute de lege.
(4) Unitatea protejată căreia i s-a suspendat autorizația va putea solicita, în termen de 30 de zile de la data comunicării, anularea măsurii luate, prezentând în acest sens raportul de activitate.