Articolul 2
Art. 2 din HOTĂRÂRE nr. 385 din 25 aprilie 2007 privind organizarea şi funcţionarea Ministerului Agriculturii şi Dezvoltării Rurale
- Capitolul I Dispoziţii generale
(1) Pentru realizarea obiectivelor din domeniul său de activitate Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale exercită următoarele funcții:
a) de strategie, prin care se elaborează, în conformitate cu politica economică a Guvernului, normele Uniunii Europene și tendințele pe plan mondial, strategia de dezvoltare în domeniile sale de activitate și se proiectează mecanismele financiare necesare;
b) de reglementare, prin care se asigură, în conformitate cu strategia Guvernului, realizarea cadrului juridic și elaborarea reglementărilor specifice activităților din domeniile sale de activitate;
c) de administrare, prin care se asigură administrarea proprietății publice și private a statului, precum și gestionarea fondurilor și serviciilor pentru care statul este responsabil, în domeniul său de activitate;
d) de gestionare a fondurilor europene și naționale alocate dezvoltării rurale, agriculturii și pisciculturii;
e) de reprezentare, prin care se asigură, în numele statului sau al Guvernului, reprezentarea pe plan intern și extern, în domeniul său de activitate și în limitele stabilite prin actele normative în vigoare;
f) de autoritate de stat, prin care se asigură implementarea, urmărirea și controlul aplicării și respectării reglementărilor în domeniile sale de activitate;
g) de autoritate de management pentru:
- agricultură și dezvoltare rurală pentru Programul SAPARD, Programul național de dezvoltare rurală și pentru Programul operațional sectorial pentru agricultură, dezvoltare rurală și pescuit, prin Direcția generală dezvoltare rurală;
- domeniul pescuitului, în cadrul Programului operațional sectorial pentru agricultură, dezvoltare rurală și pescuit, prin Agenția Națională pentru Pescuit și Acvacultură.
(2) Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale este autoritatea competentă pentru organizarea, implementarea și funcționarea Rețelei de informații contabile agricole RICA.
(3) În structura Ministerului Agriculturii și Dezvoltării Rurale, în coordonarea directă a ministrului, funcționează Autoritatea competentă pentru acreditarea agențiilor de plăți pentru agricultură, dezvoltare rurală și pescuit și a Organismului coordonator al agențiilor de plăți pentru agricultură, dezvoltare rurală și pescuit, care acordă și/sau retrage acreditarea de funcționare a acestora.