Articolul 10
Art. 10 din HOTĂRÂRE nr. 366 din 18 aprilie 2007 privind organizarea şi funcţionarea Ministerului Educaţiei, Cercetării şi Tineretului
(1) Pentru exercitarea atribuțiilor sale, Ministerul Educației, Cercetării și Tineretului este sprijinit de organisme de nivel național în domeniul învățământului și cercetării: consilii și comisii prevăzute în anexa nr. 2.
(2) Componența acestor organisme de nivel național se stabilește prin ordin al ministrului educației, cercetării și tineretului.
(3) Atribuțiile organismelor de nivel național sunt stabilite prin regulamente de organizare și funcționare, aprobate prin ordin al ministrului educației, cercetării și tineretului, conform reglementărilor legale.
(4) Organismele de nivel național pot avea câte un secretariat propriu, format de regulă din 1-3 persoane, care ajută la elaborarea lucrărilor, și pot folosi în activitatea lor un corp de experți remunerat din fondurile programelor naționale sau internaționale de dezvoltare a învățământului și cercetării și/sau din fonduri bugetare ori venituri proprii, potrivit legii.
(5) Activitatea organismelor de nivel național este coordonată de ministrul educației, cercetării și tineretului sau de un secretar de stat, cu excepția Consiliului Național pentru Politica Științei și Tehnologiei, care este coordonat de primul-ministru.
(6) Membrii organismelor de nivel național, precum și alți specialiști colaboratori ai acestora, din afară Ministerului Educației, Cercetării și Tineretului, pot fi remunerați în condițiile legii.