Articolul 5
Art. 5 din HOTĂRÂRE nr. 373 din 25 aprilie 2007 privind cheltuielile necesare pentru pregătirea, organizarea şi desfăşurarea referendumului naţional din data de 19 mai 2007 pentru demiterea Preşedintelui României
(1) Pe toată perioada exercitării atribuțiilor privind organizarea și desfășurarea referendumului național din data de 19 mai 2007 pentru demiterea Președintelui României, instituțiile la care sunt angajați membrii birourilor electorale, statisticienii, informaticienii și personalul tehnic auxiliar le asigură acestora drepturile salariale cuvenite, potrivit legii.
(2) Pentru membrii Biroului Electoral Central, începând cu data încheierii procesului-verbal de învestire, se acordă o indemnizație de 50 lei pe zi, pe întreaga perioadă de activitate, care se asigură din bugetul Ministerului Internelor și Reformei Administrative.
(3) Statisticienii, informaticienii și personalul tehnic auxiliar care participă la executarea operațiunilor generate de activitatea de la Biroul Electoral Central vor primi o indemnizație de 35 lei pe zi, pe întreaga perioadă de activitate, care se asigură de Ministerul Internelor și Reformei Administrative.
(4) Membrii birourilor electorale de circumscripție județene, al municipiului București și ale secțiilor de votare beneficiază de o indemnizație de 50 lei pe zi, pe întreaga perioadă de activitate, începând cu data încheierii procesului-verbal de învestire. Statisticienii, informaticienii și personalul tehnic auxiliar care participă la efectuarea operațiunilor generate de desfășurarea referendumului național din data de 19 mai 2007 pentru demiterea Președintelui României, pe lângă aceste birouri primesc o indemnizație de 35 lei pe zi, pe întreaga perioadă de activitate.
(5) Membrilor Biroului Electoral Central, statisticienilor, informaticienilor și personalului tehnic auxiliar al acestuia, care participă la realizarea operațiunilor legate de desfășurarea referendumului național din data de 19 mai 2007 pentru demiterea Președintelui României, precum și personalului Ministerului Internelor și Reformei Administrative și/sau al Ministerului Apărării, aflat în misiune de pază la acest birou, li se asigură în fiecare zi de activitate băuturi răcoritoare, cafea și gustări, în limita sumei de 7 lei de persoană. Aceste cheltuieli se asigură din bugetul alocat Ministerului Internelor și Reformei Administrative potrivit dispozițiilor art. 1 alin. (2).
(6) Membrilor birourilor electorale de circumscripție județene și ai biroului de circumscripție al municipiului București, statisticienilor, informaticienilor și personalului tehnic auxiliar al acestora, care participă la realizarea operațiunilor legate de desfășurarea referendumului național din data de 19 mai 2007 pentru demiterea Președintelui României, precum și personalului Ministerului Internelor și Reformei Administrative și/sau al Ministerului Apărării, aflat în misiune de pază a acestor birouri, li se asigură în fiecare zi de activitate băuturi răcoritoare, cafea și gustări, în limita sumei de 7 lei de persoană.
(7) Membrilor birourilor electorale ale secțiilor de votare și personalului Ministerului Internelor și Reformei Administrative și/sau al Ministerului Apărării, aflat în misiune de pază a acestor birouri, li se asigură, în ziua votării, băuturi răcoritoare, cafea și gustări, în limita sumei de 7 lei de persoană.
(8) Plata indemnizațiilor prevăzute la alin. (4) se face pe baza listelor de prezență avizate de președinții birourilor electorale.
(9) Veniturile din indemnizațiile prevăzute la alin. (2)-(4) se impozitează conform prevederilor legale în vigoare.
(10) Prin zi de activitate se înțelege munca desfășurată pe parcursul unei zile calendaristice, indiferent de numărul de ore prestate, dar nu mai puțin de 6 ore pe zi.
(11) Pe lângă drepturile prevăzute la alin. (4) membrii birourilor electorale care domiciliază în alte localități beneficiază de indemnizația de delegare, precum și de decontarea cheltuielilor de transport și cazare, potrivit reglementărilor în vigoare care stabilesc aceste drepturi pentru personalul din instituțiile publice.
(12) Plata indemnizațiilor prevăzute la alin. (4) și (11) și a cheltuielilor de protocol prevăzute la alin. (6) și (7) se asigură din bugetele instituțiilor prefectului, din sumele repartizate conform art. 1 alin. (3), iar pentru secțiile de votare din străinătate, plata indemnizațiilor și a cheltuielilor de protocol se asigură din bugetul alocat Ministerului Afacerilor Externe potrivit dispozițiilor art. 1 alin. (2).