Articolul 3
Art. 3 din HOTĂRÂRE nr. 373 din 25 aprilie 2007 privind cheltuielile necesare pentru pregătirea, organizarea şi desfăşurarea referendumului naţional din data de 19 mai 2007 pentru demiterea Preşedintelui României
(1) În cadrul bugetelor aprobate, efectuarea cheltuielilor pentru organizarea și desfășurarea referendumului național din data de 19 mai 2007 pentru demiterea Președintelui României se realizează de către ordonatorii de credite, cu informarea periodică a Comisiei pentru transparență.
(2) Comisia prevăzută la alin. (1) se compune din câte un reprezentant al partidelor politice parlamentare, respectiv al organizațiilor cetățenilor aparținând minorităților naționale ce au grup parlamentar propriu în ambele Camere ale Parlamentului, din 2 reprezentanți ai organizațiilor neguvernamentale și 2 reprezentanți ai Clubului Român de Presă.
(3) Componența nominală a comisiei prevăzute la alin. (1) se stabilește de către președintele Comisiei tehnice centrale, pe baza propunerilor formulate de partidele politice parlamentare, respectiv ale organizațiilor cetățenilor aparținând minorităților naționale ce au grup parlamentar propriu în ambele Camere ale Parlamentului, ale organizațiilor neguvernamentale și ale Clubului Român de Presă.
(4) Comisia prevăzută la alin. (1) își desemnează președintele dintre membrii nominalizați potrivit alin. (3).