Începe proba gratuită

LEGE nr. 92 din 10 aprilie 2007 serviciilor de transport public local

Articolul 45

Articolul 45

Art. 45 din LEGE nr. 92 din 10 aprilie 2007 serviciilor de transport public local

  1. Capitolul XI Răspunderi și sancțiuni

(1) Încălcarea dispozițiilor prezentei legi atrage răspunderea disciplinară, patrimonială, civilă, contravențională sau penală, după caz.

(2) Constituie contravenție, dacă nu a fost săvârșită în astfel de condiții încât, potrivit legii, să fie considerată infracțiune, și se sancționează cu amendă de la 100 lei la 500 lei utilizarea mijloacelor de transport public de către persoanele fizice care nu dețin un titlu de călătorie sau acesta nu mai este în perioada de valabilitate sau, după caz, refuză să prezinte organelor de control titlul de călătorie.

(la 31-12-2018, Alineatul (2) din Articolul 45, Capitolul XI a fost modificat de )

(3) Constituie contravenție și se sancționează cu amendă de la 1.000 lei la 3.000 lei, funcționarii publici răspunzători pentru următoarele fapte:

a) neîndeplinirea sau îndeplinirea defectuoasă a prevederilor privind atribuirea gestiunii serviciului și a licențelor de traseu;

b) nerespectarea prevederilor art. 19 privind obligațiile asumate de autorități prin contractele de atribuire a gestiunii;

c) nerespectarea prevederilor art. 20 privind atribuțiile autorităților de reglementare pentru domeniul serviciului public de transport local și județean;

(la 31-12-2018, Litera c) din Alineatul (3), Articolul 45, Capitolul XI a fost modificată de )

d) nerespectarea prevederilor art. 36 privind acordarea autorizațiilor de transport;

e) nerespectarea prevederilor art. 39 privind retragerea sau suspendarea autorizațiilor de transport.

(4) Constituie contravenție și se sancționează cu amendă de la 1.000 lei la 3.000 lei, operatorii economici care nu au inscripționat în mod corespunzător mijloacele de transport folosite pentru transportul în cont propriu.

(5) Constituie contravenție și se sancționează cu amendă de la 1.000 lei la 3.000 lei conducătorul auto pentru nerespectarea prevederilor art. 4 alin. (2) privind refuzul de a prezenta la control documentele corespunzătoare.

(la 31-12-2018, Alineatul (5) din Articolul 45, Capitolul XI a fost modificat de )

(6) Constituie contravenție și se sancționează cu amendă de la 5.000 lei la 10.000 lei, funcționarii publici pentru nerespectarea prevederilor art. 18 alin. (1) lit. e) privind sancționarea operatorilor economici care nu prestează serviciile la parametrii de performanță la care s-au obligat.

(6^1) Constituie contravenție și se sancționează cu amendă de la 10.000 lei la 30.000 lei operatorii de transport rutier pentru efectuarea serviciului public de transport rutier fără a deține licență de traseu emisă în condițiile prezentei legi.

(la 31-12-2018, Articolul 45 din Capitolul XI a fost completat de )

(6^2) Constituie contravenție și se sancționează cu amendă de la 1.000 lei la 3.000 lei operatorul de transport pentru nedeținerea la bordul autovehiculului a licenței de traseu pentru serviciul public de transport efectuat.

(la 31-12-2018, Articolul 45 din Capitolul XI a fost completat de )

(7) Constituie contravenție și se sancționează cu amendă de la 10.000 lei la 30.000 lei, operatorii de transport rutier și transportatorii autorizați, pentru următoarele fapte:

a) nerespectarea prevederilor art. 4 alin. (1) privind condițiile în care se execută serviciul public de transport local și județean de persoane prin curse regulate;

(la 31-12-2018, Litera a) din Alineatul (7), Articolul 45, Capitolul XI a fost modificată de )

b) Abrogată.

(la 31-12-2018, Litera b) din Alineatul (7), Articolul 45, Capitolul XI a fost abrogată de )

c) Abrogată.

(la 31-12-2018, Litera c) din Alineatul (7), Articolul 45, Capitolul XI a fost abrogată de )

d) Abrogată.

(la 31-12-2018, Litera d) din Alineatul (7), Articolul 45, Capitolul XI a fost abrogată de )

e) Abrogată.

(la 31-12-2018, Litera e) din Alineatul (7), Articolul 45, Capitolul XI a fost abrogată de )

f) Abrogată.

(la 31-12-2018, Litera f) din Alineatul (7), Articolul 45, Capitolul XI a fost abrogată de )

g) nerespectarea obligațiilor prevăzute în contractele de delegare a gestiunii;

h) nerespectarea prevederilor art. 30 privind persoanele juridice care pot executa serviciul public de transport local de persoane;

(la 31-12-2018, Litera h) din Alineatul (7), Articolul 45, Capitolul XI a fost modificată de )

i) nerespectarea prevederilor art. 31 privind evidențierea distinctă în contabilitate pentru fiecare activitate desfășurată;

j) nerespectarea prevederilor art. 32 alin. (1) privind respectarea regulamentelor și caietelor de sarcini ale serviciilor publice de transport public local;

(la 31-12-2018, Litera j) din Alineatul (7), Articolul 45, Capitolul XI a fost modificată de )

k) nerespectarea prevederilor art. 34 privind obligațiile operatorilor de transport și transportatorilor autorizați în realizarea serviciilor publice de transport local;

(la 31-12-2018, Litera k) din Alineatul (7), Articolul 45, Capitolul XI a fost modificată de )

l) nerespectarea prevederilor art. 37 alin. (7) privind regimul legitimațiilor de călătorie;

m) nerespectarea prevederilor art. 40 privind folosirea de către un operator de transport sau transportator autorizat a documentelor eliberate pentru alt operator de transport sau transportator autorizat.

(7^1) Constituie contravenții și se sancționează cu amendă de la 4.000 lei la 6.000 lei operatorii de transport rutier pentru următoarele fapte:

a) nerespectarea obligației de a emite abonamente pentru serviciul public de transport rutier al elevilor, potrivit , cu modificările și completările ulterioare;

(la 31-12-2018, Litera a) din Alineatul (7^1), Articolul 45, Capitolul XI a fost modificată de )

b) nerespectarea obligației de a asigura transportul rutier al elevilor potrivit din , cu modificările și completările ulterioare.

(la 05-10-2017, Litera b) din Alineatul (7^1), Articolul 45, Capitolul XI a fost modificată de )

(la 18-11-2016, Articolul 45 din Capitolul XI a fost completat de )

(8) Constatarea contravențiilor și aplicarea sancțiunilor se fac conform competențelor stabilite în prezenta lege de către împuterniciții primarului general al municipiului București, ai primarilor comunelor, orașelor și municipiilor, ai președinților consiliilor județene, ai președinților asociațiilor intercomunitare de servicii publice de transport, precum și de către ofițerii și/sau agenții de poliție din cadrul Poliției Române care au calitatea de polițiști rutieri, în cazul contravențiilor prevăzute la art. 45 alin. (4) , (5) și alin. (7) lit. a) , h) și m) .

(la 31-12-2018, Alineatul (8) din Articolul 45, Capitolul XI a fost modificat de )

Notă

La data de 4 aprilie 2020, , , a respins , , care a modificat alin. (8) al art. 45 din prezenta lege.

Prin urmare, alin. (8) al art. 45 a revenit la forma anterioară modificării aduse prin .

(8^1) Constatarea contravențiilor prevăzute la alin. (7^1) în ceea ce privește serviciul public de transport local și aplicarea sancțiunilor contravenționale se fac de către împuterniciții președinților consiliilor județene și ai primarilor comunelor, orașelor și municipiilor.

(la 31-12-2018, Alineatul (8^1) din Articolul 45, Capitolul XI a fost modificat de )

Notă

La data de 4 aprilie 2020, , , a respins , , care a modificat alin. (8^1) al art. 45 din prezenta lege.

Prin urmare, alin. (8^1) al art. 45 a revenit la forma anterioară modificării aduse prin .

(8^2) Constatarea contravențiilor prevăzute la alin. (7^1) în ceea ce privește asigurarea facilității de transport rutier contra cost de persoane și aplicarea sancțiunilor contravenționale se fac de către agenți constatatori din Inspectoratul de Stat pentru Controlul în Transportul Rutier (I.S.C.T.R.) potrivit legislației în vigoare.

(la 05-10-2017, Alineatul (8^2) din Articolul 45, Capitolul XI a fost modificat de )

(8^3) Poliția Română, prin polițiștii rutieri, poate asigura sprijinul, în vederea aplicării prevederilor alin. , în cazul controalelor efectuate în trafic.

(la 31-12-2018, Alineatul (8^3) din Articolul 45, Capitolul XI a fost modificat de )

(8^4) Constatarea contravențiilor și aplicarea sancțiunilor de la art. 45 alin. (6^1) și (6^2) se fac de către Inspectoratul de Stat pentru Controlul în Transportul Rutier (ISCTR), prin inspectorii de trafic.

(la 31-12-2018, Articolul 45 din Capitolul XI a fost completat de )

(8^5) În vederea aplicării prevederilor alin. (8^1) de către împuterniciții președinților consiliilor județene și ai primarilor comunelor, orașelor și municipiilor, în cazul controalelor efectuate în trafic, inspectorii ISCTR pot asigura sprijinul.

(la 31-12-2018, Articolul 45 din Capitolul XI a fost completat de )

Notă

La data de 4 aprilie 2020, , , a respins , , care a modificat alin. (8^5) al art. 45 din prezenta lege.

Prin urmare, alin. (8^5) al art. 45 a revenit la forma anterioară modificării aduse prin .

(8^6) ISCTR, prin inspectori, aplică și sancțiuni, conform atribuțiilor date în competență prin actele normative specifice activității acestora.

(la 31-12-2018, Articolul 45 din Capitolul XI a fost completat de )

(9) Consiliile locale, consiliile județene, Consiliul General al Municipiului București și, după caz, adunarea generală din cadrul asociațiilor de dezvoltare intercomunitară sau altor forme de asociere între unitățile administrativ-teritoriale vor stabili, potrivit dispozițiilor privind regimul juridic al contravențiilor, aprobată cu modificări și completări prin , cu modificările și completările ulterioare, faptele care constituie contravenții în domeniul serviciului public de transport local și județean, altele decât cele prevăzute la alin. (2)-(7) sau în alte reglementări legale.

(la 31-12-2018, Alineatul (9) din Articolul 45, Capitolul XI a fost modificat de )

Notă

La data de 4 aprilie 2020, , , a respins , , care a modificat alin. (9) al art. 45 din prezenta lege.

Prin urmare, alin. (9) al art. 45 a revenit la forma anterioară modificării aduse prin .

(10) Dispozițiile referitoare la contravențiile prevăzute în prezenta lege se completează cu prevederile , cu modificările și completările ulterioare.

(la 31-12-2018, Articolul 45 din Capitolul XI a fost completat de )

Istoricul modificărilor

Notele asociate articolului în forma selectată.

26
  1. 31.12.2018

    Modificare

    LEGEA nr. 328 din 21 decembrie 2018

    (la 31-12-2018, Alineatul (2) din Articolul 45 , Capitolul XI a fost modificat de Punctul 79, Articolul I din LEGEA nr. 328 din 21 decembrie 2018, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 1106 din 28 decembrie 2018 )

    Vezi actul modificator
  2. 31.12.2018

    Modificare

    LEGEA nr. 328 din 21 decembrie 2018

    (la 31-12-2018, Litera c) din Alineatul (3) , Articolul 45 , Capitolul XI a fost modificată de Punctul 79, Articolul I din LEGEA nr. 328 din 21 decembrie 2018, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 1106 din 28 decembrie 2018 )

    Vezi actul modificator
  3. 31.12.2018

    Modificare

    LEGEA nr. 328 din 21 decembrie 2018

    (la 31-12-2018, Alineatul (5) din Articolul 45 , Capitolul XI a fost modificat de Punctul 79, Articolul I din LEGEA nr. 328 din 21 decembrie 2018, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 1106 din 28 decembrie 2018 )

    Vezi actul modificator
  4. 31.12.2018

    Completare

    LEGEA nr. 328 din 21 decembrie 2018

    (la 31-12-2018, Articolul 45 din Capitolul XI a fost completat de Punctul 80, Articolul I din LEGEA nr. 328 din 21 decembrie 2018, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 1106 din 28 decembrie 2018 )

    Vezi actul modificator
  5. 31.12.2018

    Completare

    LEGEA nr. 328 din 21 decembrie 2018

    (la 31-12-2018, Articolul 45 din Capitolul XI a fost completat de Punctul 80, Articolul I din LEGEA nr. 328 din 21 decembrie 2018, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 1106 din 28 decembrie 2018 )

    Vezi actul modificator
  6. 31.12.2018

    Modificare

    LEGEA nr. 328 din 21 decembrie 2018

    (la 31-12-2018, Litera a) din Alineatul (7) , Articolul 45 , Capitolul XI a fost modificată de Punctul 81, Articolul I din LEGEA nr. 328 din 21 decembrie 2018, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 1106 din 28 decembrie 2018 )

    Vezi actul modificator
  7. 31.12.2018

    Abrogare

    LEGEA nr. 328 din 21 decembrie 2018

    (la 31-12-2018, Litera b) din Alineatul (7) , Articolul 45 , Capitolul XI a fost abrogată de Punctul 82, Articolul I din LEGEA nr. 328 din 21 decembrie 2018, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 1106 din 28 decembrie 2018 )

    Vezi actul modificator
  8. 31.12.2018

    Abrogare

    LEGEA nr. 328 din 21 decembrie 2018

    (la 31-12-2018, Litera c) din Alineatul (7) , Articolul 45 , Capitolul XI a fost abrogată de Punctul 82, Articolul I din LEGEA nr. 328 din 21 decembrie 2018, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 1106 din 28 decembrie 2018 )

    Vezi actul modificator
  9. 31.12.2018

    Abrogare

    LEGEA nr. 328 din 21 decembrie 2018

    (la 31-12-2018, Litera d) din Alineatul (7) , Articolul 45 , Capitolul XI a fost abrogată de Punctul 82, Articolul I din LEGEA nr. 328 din 21 decembrie 2018, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 1106 din 28 decembrie 2018 )

    Vezi actul modificator
  10. 31.12.2018

    Abrogare

    LEGEA nr. 328 din 21 decembrie 2018

    (la 31-12-2018, Litera e) din Alineatul (7) , Articolul 45 , Capitolul XI a fost abrogată de Punctul 82, Articolul I din LEGEA nr. 328 din 21 decembrie 2018, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 1106 din 28 decembrie 2018 )

    Vezi actul modificator
  11. 31.12.2018

    Abrogare

    LEGEA nr. 328 din 21 decembrie 2018

    (la 31-12-2018, Litera f) din Alineatul (7) , Articolul 45 , Capitolul XI a fost abrogată de Punctul 82, Articolul I din LEGEA nr. 328 din 21 decembrie 2018, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 1106 din 28 decembrie 2018 )

    Vezi actul modificator
  12. 31.12.2018

    Modificare

    LEGEA nr. 328 din 21 decembrie 2018

    (la 31-12-2018, Litera h) din Alineatul (7) , Articolul 45 , Capitolul XI a fost modificată de Punctul 83, Articolul I din LEGEA nr. 328 din 21 decembrie 2018, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 1106 din 28 decembrie 2018 )

    Vezi actul modificator
  13. 31.12.2018

    Modificare

    LEGEA nr. 328 din 21 decembrie 2018

    (la 31-12-2018, Litera j) din Alineatul (7) , Articolul 45 , Capitolul XI a fost modificată de Punctul 83, Articolul I din LEGEA nr. 328 din 21 decembrie 2018, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 1106 din 28 decembrie 2018 )

    Vezi actul modificator
  14. 31.12.2018

    Modificare

    LEGEA nr. 328 din 21 decembrie 2018

    (la 31-12-2018, Litera k) din Alineatul (7) , Articolul 45 , Capitolul XI a fost modificată de Punctul 83, Articolul I din LEGEA nr. 328 din 21 decembrie 2018, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 1106 din 28 decembrie 2018 )

    Vezi actul modificator
  15. 31.12.2018

    Modificare

    LEGEA nr. 328 din 21 decembrie 2018

    (la 31-12-2018, Litera a) din Alineatul (7^1) , Articolul 45 , Capitolul XI a fost modificată de Punctul 84, Articolul I din LEGEA nr. 328 din 21 decembrie 2018, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 1106 din 28 decembrie 2018 )

    Vezi actul modificator
  16. 31.12.2018

    Modificare

    LEGEA nr. 328 din 21 decembrie 2018

    (la 31-12-2018, Alineatul (8) din Articolul 45 , Capitolul XI a fost modificat de Punctul 85, Articolul I din LEGEA nr. 328 din 21 decembrie 2018, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 1106 din 28 decembrie 2018 )

    Vezi actul modificator
  17. 31.12.2018

    Modificare

    LEGEA nr. 328 din 21 decembrie 2018

    (la 31-12-2018, Alineatul (8^1) din Articolul 45 , Capitolul XI a fost modificat de Punctul 85, Articolul I din LEGEA nr. 328 din 21 decembrie 2018, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 1106 din 28 decembrie 2018 )

    Vezi actul modificator
  18. 31.12.2018

    Modificare

    LEGEA nr. 328 din 21 decembrie 2018

    (la 31-12-2018, Alineatul (8^3) din Articolul 45 , Capitolul XI a fost modificat de Punctul 85, Articolul I din LEGEA nr. 328 din 21 decembrie 2018, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 1106 din 28 decembrie 2018 )

    Vezi actul modificator
  19. 31.12.2018

    Completare

    LEGEA nr. 328 din 21 decembrie 2018

    (la 31-12-2018, Articolul 45 din Capitolul XI a fost completat de Punctul 86, Articolul I din LEGEA nr. 328 din 21 decembrie 2018, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 1106 din 28 decembrie 2018 )

    Vezi actul modificator
  20. 31.12.2018

    Completare

    LEGEA nr. 328 din 21 decembrie 2018

    (la 31-12-2018, Articolul 45 din Capitolul XI a fost completat de Punctul 86, Articolul I din LEGEA nr. 328 din 21 decembrie 2018, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 1106 din 28 decembrie 2018 )

    Vezi actul modificator
  21. 31.12.2018

    Completare

    LEGEA nr. 328 din 21 decembrie 2018

    (la 31-12-2018, Articolul 45 din Capitolul XI a fost completat de Punctul 86, Articolul I din LEGEA nr. 328 din 21 decembrie 2018, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 1106 din 28 decembrie 2018 )

    Vezi actul modificator
  22. 31.12.2018

    Modificare

    LEGEA nr. 328 din 21 decembrie 2018

    (la 31-12-2018, Alineatul (9) din Articolul 45 , Capitolul XI a fost modificat de Punctul 87, Articolul I din LEGEA nr. 328 din 21 decembrie 2018, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 1106 din 28 decembrie 2018 )

    Vezi actul modificator
  23. 31.12.2018

    Completare

    LEGEA nr. 328 din 21 decembrie 2018

    (la 31-12-2018, Articolul 45 din Capitolul XI a fost completat de Punctul 88, Articolul I din LEGEA nr. 328 din 21 decembrie 2018, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 1106 din 28 decembrie 2018 )

    Vezi actul modificator
  24. 05.10.2017

    Modificare

    LEGEA nr. 197 din 29 septembrie 2017

    (la 05-10-2017, Litera b) din Alineatul (7^1) , Articolul 45 , Capitolul XI a fost modificată de Punctul 2, ARTICOL UNIC din LEGEA nr. 197 din 29 septembrie 2017, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 778 din 02 octombrie 2017 )

    Vezi actul modificator
  25. 05.10.2017

    Modificare

    LEGEA nr. 197 din 29 septembrie 2017

    (la 05-10-2017, Alineatul (8^2) din Articolul 45 , Capitolul XI a fost modificat de Punctul 3, ARTICOL UNIC din LEGEA nr. 197 din 29 septembrie 2017, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 778 din 02 octombrie 2017 )

    Vezi actul modificator
  26. 18.11.2016

    Completare

    ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 69 din 12 octombrie 2016

    (la 18-11-2016, Articolul 45 din Capitolul XI a fost completat de Punctul 1, Articolul II din ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 69 din 12 octombrie 2016, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 824 din 19 octombrie 2016 )

    Vezi actul modificator