Începe proba gratuită

REGULAMENT nr. 32 din 21 decembrie 2006 privind serviciile de investitii financiare

Articolul 66

Articolul 66

Art. 66 din REGULAMENT nr. 32 din 21 decembrie 2006 privind serviciile de investitii financiare

  1. Titlul III Cerinţe organizatorice şi reguli de conduită
  2. Capitolul I Cerinţe organizatorice
  3. Secţiunea 1 Dispoziţii generale

(1) S.S.I.F. are obligația păstrării, pe o perioadă de cel puțin 5 ani, a tuturor evidențelor și înregistrărilor referitoare la serviciile de investiții financiare prestate și tranzacțiile efectuate de societate, astfel încât C.N.V.M. să poată supraveghea respectarea prevederilor și ale reglementărilor adoptate în aplicarea acesteia și, în special, verificarea respectării de către societate a obligațiilor față de clienți sau potențialii clienți.

(2) Înregistrările și evidențele care specifica drepturile și obligațiile S.S.I.F. și ale clientului în baza unui contract de prestare de servicii sau termenii în care S.S.I.F. furnizează serviciile clientului trebuie păstrate cel puțin pe durata relației cu clientul respectiv.

(3) Înregistrările și evidențele S.S.I.F. trebuie păstrate într-un mod accesibil, pentru a permite C.N.V.M. verificări ulterioare, și într-o formă și de o manieră în care să asigure respectarea următoarelor condiții:

a) accesul rapid și reconstituirea fiecărui element al tranzacției;

b) efectuarea oricărei modificări sau a altui amendament, precum și conținutul înregistrărilor și evidențelor înainte de astfel de modificări sau amendamente să fie ușor constatate;

c) manipularea sau alterarea înregistrărilor și evidențelor în alt mod nu trebuie să fie posibilă.

(4) S.S.I.F. are obligația păstrării cel puțin a evidențelor și înregistrărilor menționate în anexa nr. 10.