Articolul 57
Art. 57 din REGULAMENT nr. 32 din 21 decembrie 2006 privind serviciile de investitii financiare
- Titlul II Intermediarii de servicii de investiţii financiare
- Capitolul V Operaţiuni transfrontaliere
- Secţiunea 2 Servicii şi activităţi de investiţii financiare desfăşurate în România de firmele de investiţii din alte state membre
(1) Informațiile privind identitatea agenților delegați care vor promova servicii de investiții financiare în numele firmelor de investiții din statele membre, comunicate C.N.V.M. de către autoritățile competente din statele membre, vor fi publicate pe site-ul și în Buletinul C.N.V.M., precum și pe site-ul piețelor reglementate/sistemelor alternative de tranzacționare sau oricăror alte sisteme supravegheate la care are acces la tranzacționare.
(2) În situația în care firma de investiții dintr-un stat membru va utiliza agenți delegați situați într-un alt stat membru decât statul membru de origine al respectivei firme de investiții, aceștia vor fi asimilați sucursalei aplicându-se corespunzător prevederile referitoare la înființarea unei sucursale pe teritoriul altui stat membru.