Articolul 242
Art. 242 din REGULAMENT nr. 32 din 21 decembrie 2006 privind serviciile de investitii financiare
- Titlul V Tranzacţii în marjă. Acordarea de credite şi împrumutul de valori mobiliare
- Capitolul II Cooperarea cu autorităţi competente din statele nemembre
Prezentul regulament transpune prevederile următoarelor directive:
a) Directiva nr. 39/2004 privind piețele de instrumente financiare, publicată în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene nr. L 145 din 30 aprilie 2004;
b) Directiva nr. 124/2003 de implementare a Directivei nr. 6/2003 cu privire la definirea și publicarea informației privilegiate și definirea manipulării pieței, publicată în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene nr. L 339 din 24 decembrie 2003;
c) Directiva nr. 72/2004 de implementare a Directivei nr. 6/2003 cu privire la practici de piață acceptate, definirea informației privilegiate referitoare la instrumentele financiare derivate pe mărfuri, întocmirea listei cu persoanele care dețin informații privilegiate, notificarea tranzacțiilor realizate de către conducere și notificarea tranzacțiilor suspecte, publicată în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene nr. L 162 din 30 aprilie 2004;
d) Directiva nr. 65/2002 privind prestarea serviciilor financiare la distanță, publicată în Jurnalul Oficial al Comunităților Europene (JOCE) nr. L 271 din 9 octombrie 2002;
e) Directiva 2006/73 de implementare a Directivei 39/2004 cu privire la cerințele organizatorice și de operare pentru firmele de investiții și definirea unor termeni, publicată în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene nr. L 241 din 2 septembrie 2006.