Articolul 182
Art. 182 din REGULAMENT nr. 32 din 21 decembrie 2006 privind serviciile de investitii financiare
- Titlul IV Contractele la distanţă şi tranzacţiile prin internet
- Capitolul II Tranzacţionarea prin internet
(1) În scopul îndeplinirii cerinței de a verifica identitatea și capacitatea investițională a investitorilor, S.S.I.F. care intenționează să presteze servicii de investiții financiare pentru un investitor exclusiv prin internet mai întâi trebuie să primească:
a) o fotocopie a documentelor de identificare a investitorilor;
b) informații privind contul bancar, inclusiv extras de cont;
Lit. b) a alin. (1) al art. 182 a fost modificată de pct. 11 al .
c) documente de evidență a locului de rezidență a clientului.
(2) Confirmarea primirii de către S.S.I.F. a documentelor mai sus menționate se face prin transmiterea către investitor a unei scrisori recomandate, cu confirmare de primire, în acest fel verificându-se și adresa declarată de investitor.
(3) După încheierea procesului de verificare a cererii de către S.S.I.F., aceasta va comunica prin e-mail investitorului numele de utilizator și două parole:
a) prima parolă - pentru vizualizarea ordinelor de vânzare/cumpărare de instrumente financiare, a limitelor de tranzacționare și a balanței portofoliului propriu de instrumente financiare; și
b) a doua parolă - pentru introducerea ordinelor de vânzare/cumpărare de instrumente financiare, transfer de instrumente financiare și/sau numerar.
(4) Pentru a asigura o protecție crescută a informațiilor, S.S.I.F. și investitorul vor institui un sistem de modificare periodică a parolelor.