Articolul 172
Art. 172 din REGULAMENT nr. 32 din 21 decembrie 2006 privind serviciile de investitii financiare
- Titlul IV Contractele la distanţă şi tranzacţiile prin internet
- Capitolul I Conţinutul şi clauzele minime ale contractelor la distanţă încheiate de S.S.I.F. cu investitorii
(1) Sub sancțiunea nulității contractului, S.S.I.F. va comunica investitorilor, în totalitate, termenii și condițiile contractuale, precum și informațiile prevăzute de art. 110 și art. 168 lit. a), în scris, pe suport de hârtie sau pe orice suport durabil disponibil sau accesibil investitorului, în timp util, înainte ca acesta să aibă obligații rezultate prin semnarea unui contract la distanță sau acceptării unei oferte de prestare a unui serviciu de investiții financiare la distanță.
(2) În cazul în care contractul a fost încheiat, la cererea expresă a investitorului, prin utilizarea unor mijloace de comunicare la distanță care nu permit îndeplinirea procedurii prealabile de informare prevăzută la alin. (1), S.S.I.F. își va îndeplini obligațiile ce îi revin imediat după încheierea contractului la distanță.
(3) Pe toată durata derulării contractului la distanță, investitorul are dreptul să solicite comunicarea condițiilor și prevederilor contractuale pe suport de hârtie. Investitorul este, de asemenea, îndreptățit să solicite schimbarea modului de comunicare la distanță folosit dacă acest lucru nu este incompatibil cu termenii contractului încheiat sau cu natura serviciului furnizat.