Articolul 165
Art. 165 din REGULAMENT nr. 32 din 21 decembrie 2006 privind serviciile de investitii financiare
- Titlul III Cerinţe organizatorice şi reguli de conduită
- Capitolul VIII Cerinţe privind transparenta şi integritatea operaţiunilor cu instrumente financiare
- Secţiunea 4 Practici frauduloase şi notificarea tranzacţiilor suspecte
(1) În aplicarea , orice persoană care efectuează operațiuni cu titlu profesional, definită în conformitate cu prevederile art. 2 alin. (2) lit. u), care are sediul sau o sucursală în România și care dobândește în vreun fel informații despre tranzacții asupra cărora apreciază că există motive rezonabile de suspiciune privind manipularea de piață sau tranzacționarea pe baza informațiilor privilegiate trebuie să le aducă de îndată la cunoștința C.N.V.M.
(2) În ceea ce privește conținutul, persoanele subiect al obligației de notificare vor transmite către C.N.V.M. următoarele informații:
a) descrierea tranzacției, inclusiv tipul ordinului (cum ar fi: ordin limita, ordin la piață sau alte caracteristici ale ordinului), precum și tipul pieței de tranzacționare (de exemplu existența posibilității de tranzacționare în bloc);
b) motivele pentru care există suspiciuni că respectiva tranzacție ar constitui un abuz pe piața;
c) modalitățile de identificare a persoanelor în contul cărora s-a efectuat respectiva tranzacție, precum și ale altor persoane implicate în aceasta;
d) calitatea în care acționează persoana subiect al obligației de notificare (pe cont propriu sau pentru o terță parte);
e) orice altă informație considerată semnificativă în analizarea tranzacției suspecte.
(3) În cazul în care informațiile menționate la alin. (2) nu sunt disponibile la momentul efectuării notificării, aceasta va include cel puțin motivele pentru care există suspiciunea că respectivele tranzacții au fost efectuate prin folosirea de informații privilegiate sau constituie un abuz pe piața. Toate celelalte informații trebuie transmise către C.N.V.M. de îndată ce devin disponibile.
(4) Transmiterea către C.N.V.M. a informațiilor în conformitate cu alin. (1)-(3) se va realiza prin posta, e-mail, telefon sau fax. În cazul transmiterii lor prin telefon, C.N.V.M. va notifica ulterior respectivei persoane primirea informației într-una din formele scrise menționate mai sus.