Începe proba gratuită

REGULAMENT nr. 32 din 21 decembrie 2006 privind serviciile de investitii financiare

Articolul 158

Articolul 158

Art. 158 din REGULAMENT nr. 32 din 21 decembrie 2006 privind serviciile de investitii financiare

  1. Titlul III Cerinţe organizatorice şi reguli de conduită
  2. Capitolul VIII Cerinţe privind transparenta şi integritatea operaţiunilor cu instrumente financiare
  3. Secţiunea 2 Obligaţiile S.S.I.F. care acţionează în calitate de operator independent

(1) Operatorii independenți vor face publice cotațiile lor în mod regulat și continuu în timpul programului normal de tranzacționare. Operatorii independenți pot să își actualizeze cotațiile în orice moment și vor putea, de asemenea, în condiții excepționale de piața, să își retragă cotațiile.

(2) Cotațiile vor fi făcute publice într-o manieră ușor accesibilă celorlalți participanți la piață, în baza unor costuri comerciale rezonabile.

(3) În vederea îndeplinirii condițiilor prevăzute la art. 137, operatorii independenți vor executa ordinele primite de la clienții de retail cu privire la acțiunile pentru care au calitatea de operatori independenți, la prețurile cotate la momentul primirii ordinelor.

(4) S.S.I.F. va executa ordinele primite de la clienții profesionali definiți conform anexei nr. 8 cu privire la acțiunile pentru care au calitatea de operatori independenți, la prețurile cotate la momentul primirii ordinelor. Operatorii independenți pot executa aceste ordine, în cazuri justificate, la un preț mai bun, cu condiția ca acest preț să se încadreze în limitele apropiate de condițiile publice ale pieței, precum și cu condiția ca ordinele să cuprindă cantități mai mari decât cantitatea inițiată în mod obișnuit de către un client de retail.

(5) Operatorii independenți pot, de asemenea, să execute ordinele primite de la clienții profesionali la prețuri diferite față de cotațiile oferite fără a fi necesară îndeplinirea condițiilor stabilite la alin. (4), în situația în care executarea tranzacțiilor cu mai multe valori mobiliare reprezintă parte a unei tranzacții sau în situația în care ordinele sunt supuse altor condiții decât prețul curent din piața.

(6) În situația în care nu este posibilă aplicarea prevederilor alin. (4) și (5), operatorul independent care oferă o singură cotație sau a cărui cea mai mare cotație este mai mică decât dimensiunea standard a pieței și care primește un ordin de la un client cuprinzând o cantitate mai mare decât cotația oferită de acesta, dar mai mică decât dimensiunea standard a pieței, poate decide să execute acea parte a ordinului care depășește cotația oferită de acesta, cu condiția că executarea să se facă la prețul cotat.

(7) În situația în care ordinul unui client cuprinde o cantitate ce reprezintă un multiplu al volumului standard din piață plus o diferență mai mică decât volumul standard, prevederile alin. (6) se aplică și acestei diferențe.

(8) În cazul în care operatorul independent oferă cotații diferite și primește un ordin care se situează între aceste cotații, va executa ordinul la unul din prețurile cotate cu respectarea prevederilor art. 141 alin. (1) și art. 145, exceptând cazul în care este permis altfel conform alin. (4) și (5).