Articolul 147
Art. 147 din REGULAMENT nr. 32 din 21 decembrie 2006 privind serviciile de investitii financiare
- Titlul III Cerinţe organizatorice şi reguli de conduită
- Capitolul VII Contrapărţi eligibile
(1) Dacă o entitate este inclusă în categoria clienților profesionali în conformitate cu prevederile art. 1 alin. (2) lit. a)-c) din anexa nr. 8, excluzând orice categorie care este menționată explicit la art. 146 alin. (1), acea entitate este considerată de S.S.I.F. drept contraparte eligibilă.
(2) Entitățile care sunt incluse în categoria de clienți care sunt considerați clienți profesionali în conformitate cu prevederile art. 2 din anexa nr. 8 pot fi considerate de S.S.I.F., la cerere, drept contrapărți eligibile. În astfel de cazuri, totuși, entitățile în cauză vor fi recunoscute drept contraparte eligibilă numai în ceea ce privește serviciile sau tranzacțiile pentru care ar putea fi considerate clienți profesionali.
(3) În cazul în care, în conformitate cu prevederile art. 146 alin. (1), o contraparte eligibilă solicită aplicarea prevederilor menționate la art. 146 alin. (3), dar nu solicită expres un tratament de client de retail, și S.S.I.F. este de acord cu această solicitare, S.S.I.F. va trata contrapartea eligibilă ca un client profesional.
(4) În cazul în care acea contraparte eligibilă solicită în mod expres să fie tratată ca un client de retail, se vor aplica prevederile privind solicitările entităților de a nu fi tratate drept clienți profesionali stipulate în art. 1 alin. (3)-(6) din anexa nr. 8.