Articolul 120
Art. 120 din REGULAMENT nr. 32 din 21 decembrie 2006 privind serviciile de investitii financiare
- Titlul III Cerinţe organizatorice şi reguli de conduită
- Capitolul III Documente, informaţii şi raportări în relaţia cu clienţii şi potenţialii clienţi
- Secţiunea 4 Informaţii privind costurile şi alte tarife asociate
În aplicarea prevederilor art. 110 alin. (2) lit. n) cu privire la titlurile de participare ale organismelor de plasament colectiv autorizate conform legislației comunitare, prospectul simplificat al unui fond deschis de investiții/societate de investiții întocmit în conformitate cu prevederile Regulamentului C.N.V.M. privind autorizarea și funcționarea societăților de administrare a investițiilor, a organismelor de plasament colectiv și a depozitarilor, este considerat ca furnizând informații corespunzătoare cu privire la costurile și tarifele asociate legate de OPCVM, inclusiv cu privire la comisioanele de subscriere și de răscumpărare.