Articolul 113
Art. 113 din REGULAMENT nr. 32 din 21 decembrie 2006 privind serviciile de investitii financiare
- Titlul III Cerinţe organizatorice şi reguli de conduită
- Capitolul III Documente, informaţii şi raportări în relaţia cu clienţii şi potenţialii clienţi
- Secţiunea 1 Dispoziţii generale
(1) Contractul menționat la art. 112 va fi însoțit de cererea de deschidere de cont pentru fiecare client și va cuprinde cel puțin următoarele:
a) datele de identificare a clientului persoană fizică sau juridică, după caz;
b) informații privind profilul clientului, care se vor referi la: încadrarea sau nu în categoria clienților profesionali, pregătirea profesională, estimarea valorii investiției, nivelul riscului pe care dorește să și-l asume (ridicat, mediu, scăzut) și informațiile prevăzute, după caz, la art. 130 alin. (1), art. 131 alin. (1) și art. 132;
c) deținerile de valori mobiliare mai mari sau egale cu 5%, valoarea tranzacțiilor cu instrumente financiare și deținerile de poziții deschise prin intermediul altui intermediar, dacă este cazul;
d) numele și funcția salariatului/agentului cu care clientul va ține legătura;
e) semnătura clientului, a persoanei autorizate din partea S.S.I.F. și ștampila societății;
f) împuternicirea pentru persoana care transmite ordine dacă aceasta nu este reprezentantul legal al clientului persoană juridică, după caz;
g) anexa: copia documentului de identitate sau a certificatului de înregistrare la oficiul registrului comerțului sau la instituția similară din statul de origine, după caz.
(2) Cererea de deschidere de cont și documentul de prezentare pot constitui anexe la contractul prevăzut la art. 112.