Articolul 107
Art. 107 din REGULAMENT nr. 32 din 21 decembrie 2006 privind serviciile de investitii financiare
- Titlul III Cerinţe organizatorice şi reguli de conduită
- Capitolul III Documente, informaţii şi raportări în relaţia cu clienţii şi potenţialii clienţi
- Secţiunea 1 Dispoziţii generale
(1) Informațiile transmise de către S.S.I.F. clienților trebuie să le permită acestora să ia, în baza respectivelor informații, decizii investiționale, să reacționeze prompt în legătură cu pierderile curente sau potențiale și să reflecte la corelația dintre obiectivul, strategia investițională propusă și portofoliul de care dispun.
(2) S.S.I.F. trebuie să furnizeze la timp clienților săi informațiile necesare pentru a le permite acestora luarea deciziilor investiționale în cunoștință de cauză.
(3) Pentru furnizarea la timp a informațiilor, S.S.I.F. trebuie să ia în considerare:
a) urgență cu care trebuie soluționată o situație data;
b) timpul necesar clientului să perceapă și să reacționeze la informația transmisă;
c) termenii contractuali agreați de client.
(4) Conținutul și scopul pentru care sunt transmise informațiile trebuie să fie ușor de înțeles, iar datele relevante trebuie să fie clar evidențiate.
(5) S.S.I.F. poate publica și distribui materiale ce nu fac recomandări specifice, ci doar conțin o listă a tuturor recomandărilor făcute de aceasta în trecut. Lista trebuie să conțină următoarele elemente:
a) denumirea fiecărui instrument financiar recomandat;
b) data și tipul recomandării (de exemplu: vânzare sau cumpărare);
c) prețul sau intervalul de preț la momentul la care a fost făcută recomandarea;
d) prețul sau intervalul de preț pentru care a fost făcută recomandarea.