Articolul 2
Art. 2 din INSTRUCŢIUNEA nr. 1 din 7 martie 2007 emisă în aplicarea prevederilor art. 286^1 din Legea nr. 297/2004 privind piaţa de capital, modificată şi completată prin Legea nr. 208/2005 şi Legea nr. 97/2006
(1) Prevederile referitoare la suspendarea exercițiului dreptului de vot sunt aplicabile în situația în care, la data intrării în vigoare a sau ulterior, o persoană, singură sau împreună cu persoanele cu care acționează în mod concertat, deține mai mult de 1% din capitalul social al unei societăți de investiții financiare, denumită în continuare SIF.
(2) Persoana prevăzută la alin. (1) va transmite către SIF și operatorul de piață o declarație privind persoanele cu care aceasta acționează în mod concertat în ceea ce privește SIF, autentificată, întocmită conform anexei la prezenta instrucțiune.
(3) În situația în care declarația menționată la alin. (2) este transmisă de o societate-mamă, filialele acestei societăți sunt exceptate de la obligația de a transmite declarația respectivă.
(4) Declarația prevăzută la alin. (2) va fi transmisă în termen de maximum 3 zile lucrătoare de la data intrării în vigoare a prezentei instrucțiuni sau, după caz, de la data dobândirii respectivei dețineri.
(5) Orice modificare a declarației prevăzute la alin. (2) se transmite, în aceleași condiții ca și declarația inițială, în termen de maximum 3 zile lucrătoare de la data apariției respectivei modificări.
(6) Depozitarul central are obligația de a notifica de îndată conducerea SIF/societății de administrare a investițiilor, denumită în continuare SAI, care administrează SIF cu privire la orice depășire a limitei de 1% prevăzute la , apărută ca urmare a unei operațiuni pe piață sau a unui transfer direct efectuat în conformitate cu prevederile legale incidente.
(7) SIF are obligația ca în termen de maximum 3 zile lucrătoare de la data primirii declarației menționate la alin. (2) să aducă la cunoștința publicului, prin publicare pe site-ul propriu, informațiile din cuprinsul acesteia.
(8) SIF are obligația de a transmite Comisiei Naționale a Valorilor Mobiliare, denumită în continuare CNVM, la sfârșitul fiecărei luni calendaristice, lista persoanelor menționate la art. 2 alin. (1).