Articolul IV
Art. IV din HOTĂRÂRE nr. 210 din 28 februarie 2007 pentru modificarea şi completarea unor acte normative care transpun acquis-ul comunitar în domeniul protecţiei mediului
pentru aprobarea unor norme privind condițiile de descărcare în mediul acvatic a apelor uzate, , cu modificările și completările ulterioare, se modifica și se completează după cum urmează:
1. După articolul 6 se introduce mențiunea privind transpunerea normelor comunitare, cu următorul cuprins:
"Prezenta hotărâre transpune Directiva Consiliului nr. 91/271/CEE privind epurarea apelor uzate urbane, publicată în Jurnalul Oficial al Comunităților Europene (JOCE) nr. L 135/1991, modificată de Directiva Comisiei nr. 98/15/CE privind câteva solicitări stabilite în anexa I la Directiva Consiliului nr. 91/271/CEE , publicată în Jurnalul Oficial al Comunităților Europene (JOCE) nr. L 67/1998, și de Regulamentul Parlamentului European și al Consiliului nr. 1882/2003/CE de adaptare la Decizia Consiliului nr. 1999/468/CE a dispozițiilor privind comitetele care asista Comisia Europeană în exercitarea competentelor de executare prevăzute de actele care fac obiectul procedurii menționate la art. 251 din Tratatul CE, publicat în Jurnalul Oficial al Comunităților Europene (JOCE) nr. L 284/2003."
2. În anexa la normele tehnice "Plan de acțiune privind colectarea, epurarea și evacuarea apelor uzate urbane", după alineatul (2) al articolului 11 se introduc trei noi alineate, alineatele (3)-(5), cu următorul cuprins:
"(3) Autoritatea competența în domeniu va monitoriza descarcarile din stațiile de epurare a apelor uzate urbane, pentru a verifica conformarea cu prevederile prezentei hotărâri, în conformitate cu prevederile art. 10 din anexa nr. 1.
(4) Informațiile colectate de autoritatea competentă în domeniu privind evacuarea apelor uzate urbane din stațiile de epurare vor fi transmise autorității publice centrale cu atribuții în domeniul gospodăririi apelor și protecției mediului în vederea realizării unei baze de date. Datele din aceasta baza vor fi puse la dispoziția Comisiei Europene în termen de 6 luni de la primirea unei solicitări în acest sens.
(5) Ghidurile privind monitorizarea evacuarilor de ape uzate urbane din stațiile de epurare și monitorizarea receptorilor naturali în care se evacueaza ape uzate urbane vor fi elaborate în conformitate cu procedura stabilită în cadrul Comitetului de implementare a directivei privind epurarea apelor uzate urbane, care funcționează pe lângă Comisia Europeană."
3. În anexa la normele tehnice "Plan de acțiune privind colectarea, epurarea și evacuarea apelor uzate urbane", alineatul (2) al articolului 12 va avea următorul cuprins:
"(2) Fără a aduce atingere punerii în aplicare a Directivei Consiliului nr. 90/313/CEE privind libertatea de acces la informațiile privind mediul, autoritatea competentă în domeniu va elabora și publică, la fiecare 2 ani, rapoarte de situație privind evacuarea apelor uzate urbane și a namolului provenit din stațiile de epurare. Autoritatea publică centrala pentru protecția mediului și gospodărirea apelor va transmite aceste rapoarte Comisiei Europene imediat după publicare, începând cu anul 2007."
4. În anexa la normele tehnice "Plan de acțiune privind colectarea, epurarea și evacuarea apelor uzate urbane", după alineatul (2) al articolului 12 se introduc cinci noi alineate, alineatele (3)-(7), cu următorul cuprins:
"(3) Autoritatea publică centrala cu atribuții în domeniul gospodăririi apelor și protecției mediului va furniza Comisiei Europene toate informațiile relevante referitoare la metodele de prelevare și analiza aplicate.
(4) Autoritatea publică centrala cu atribuții în domeniul gospodăririi apelor și protecției mediului va stabili un program național de implementare a directivei privind epurarea apelor uzate urbane și va furniza Comisiei Europene informații reactualizate privind acest program, la data de 30 iunie, la fiecare 2 ani.
(5) Metodele și formatele de raportare care trebuie adoptate pentru raportarea privind programele naționale se adoptă de către autoritatea publică centrala cu atribuții în domeniul gospodăririi apelor și protecției mediului, conform procedurii stabilite în cadrul Comitetului pentru implementarea directivei privind epurarea apelor uzate urbane, care funcționează pe lângă Comisia Europeană.
(6) Autoritatea publică centrala cu atribuții în domeniul gospodăririi apelor și protecției mediului va mandata un reprezentant în Comitetul pentru implementarea directivei privind epurarea apelor uzate urbane, care funcționează pe lângă Comisia Europeană.
(7) Autoritatea publică centrala cu atribuții în domeniul gospodăririi apelor și protecției mediului va comunică Comisiei Europene textul principalelor dispoziții de drept intern pe care le adopta în domeniul reglementat de directiva privind epurarea apelor uzate urbane."
5. La anexa nr. 3, după alineatul (8) al articolului 4 se introduc patru noi alineate, alineatele (8^1)-(8^4), cu următorul cuprins:
"(8^1) În cazuri excepționale, datorate unor probleme tehnice și în sprijinul grupurilor de populație determinate în funcție de considerente geografice, se poate prezenta o cerere specială din partea autorității publice centrale cu atribuții în domeniul gospodăririi apelor și protecției mediului, adresată Comisiei Europene, pentru o prelungire a termenului de conformare, după caz.
(8^2) Cererea prevăzută la alin. (8^1) trebuie motivată în mod corespunzător prin descrierea dificultăților tehnice intampinate și trebuie să propună un program de acțiune cu un calendar corespunzător, prin care să se atinga obiectivul stabilit prin prezenta hotărâre, calendar care va fi inclus în programul național de implementare.
(8^3) Pot fi acceptate numai motive tehnice și nu va fi acceptată o perioadă care să depășească data de 31 decembrie 2018.
(8^4) Comisia examinează aceasta cerere și ia măsurile corespunzătoare în concordanta cu procedura stabilită în cadrul Comitetului de implementare a directivei privind epurarea apelor uzate urbane."
6. La anexa nr. 3, articolul 9 va avea următorul cuprins:
"Art. 9. - (1) În scopul protejării resurselor de apa împotriva poluarii:
a) se recomanda folosirea apelor uzate și/sau a namolurilor care conțin nutrienti la fertilizarea ori la irigarea terenurilor agricole sau silvice, cu acceptul deținătorilor terenurilor respective și cu avizul autorităților competente în domeniul imbunatatirilor funciare. În funcție de natura culturii, se va cere și avizul inspectoratului teritorial de sănătate publică;
b) este obligatorie asigurarea impermeabilizarii tuturor depozitelor; eventualele exfiltratii, precum și apele din precipitatii ce se scurg de la aceste depozite trebuie colectate și epurate astfel încât acestea sa corespundă prevederilor prezentului normativ.
(2) În situația în care apele care aparțin teritoriului național sunt afectate negativ prin evacuari de ape uzate urbane provenite de la un alt stat membru, autoritatea publică centrala cu atribuții în domeniul gospodăririi apelor și protecției mediului va notifica acel stat membru și Comisia Europeană.
(3) Statele membre implicate organizează, dacă este cazul împreună cu Comisia Europeană, acțiunile necesare pentru identificarea evacuarilor prevăzute la alin. (2) și iau măsurile necesare pentru a proteja apele care sunt afectate, asigurând astfel conformarea cu prevederile legale."