Articolul 4
Art. 4 din LEGE nr. 35 din 2 martie 2007 privind creşterea siguranţei în unităţile de învăţământ
(1) Consiliile județene, Consiliul General al Municipiului București și consiliile locale alocă, în limita bugetelor aprobate, resurse financiare necesare pentru realizarea împrejmuirilor, securizarea clădirilor unităților de învățământ, pentru iluminat și pentru alte măsuri prin care crește siguranța unităților școlare, la solicitarea consiliului de administrație al unităților școlare, cu sprijinul de specialitate acordat de poliție, conform prevederilor privind paza obiectivelor, bunurilor, valorilor și protecția persoanelor, cu modificările și completările ulterioare.
(la 07-03-2010, Alin. (1) al art. 4 a fost modificat de )
(2) Cheltuielile privind creșterea siguranței unităților școlare nu pot fi puse pe seama acestora.