Articolul 3
Art. 3 din ORDIN nr. 327 din 16 februarie 2007 privind constituirea şi funcţionarea grupului de experţi responsabili cu elaborarea punctelor de vedere tehnice asupra documentelor aflate în dezbatere la nivel comunitar şi asigurarea reprezentării la întâlnirile de lucru ale instituţiilor Uniunii Europene
Experții nominalizați la art. 2 au următoarele atribuții:
a) monitorizarea permanentă a pozițiilor celorlalte state membre, participarea la decizia comunitară în vederea identificării și promovării intereselor naționale pentru fiecare document supus dezbaterii la nivel comunitar, în conformitate cu domeniul tehnic specific de activitate, într-o manieră concretă, precisă și ierarhizată, concepută într-o perspectivă integrată (pe termen scurt, mediu și lung);
b) elaborarea punctelor de vedere tehnice asupra documentelor aflate în dezbatere la nivelul instituțiilor europene, în cel mai scurt timp posibil, și transmiterea lor pe cale oficială la Reprezentanța României la Bruxelles, după avizarea prealabilă de către directorul direcției de specialitate din Ministerul Sănătății Publice, cu respectarea următoarelor condiții:
- o abordare consensuală, de compromis, existentă la nivel comunitar;
- evitarea pozițiilor rigide sau a solicitărilor exagerate/multiple, al căror efect este autoexcluderea din procesul de negociere;
- consultarea ministerelor/instituțiilor, a partenerilor economici, sociali sau civili în domeniile cu impact semnificativ aferente domeniului de activitate al instituției;
c) aprofundarea cooperării interinstituționale, inclusiv schimbul direct și din proprie inițiativă de informații și evaluarea între ministere și instituții, mai ales în cazul competențelor partajate;
d) asigurarea participării/reprezentării la toate întrunirile de lucru ale instituțiilor europene, în conformitate cu obligațiile ce decurg implicit din statutul de stat membru al Uniunii Europene;
e) elaborarea unui raport de deplasare în urma participării la reuniuni, cuprinzând prezentarea evoluțiilor dezbaterilor, precum și a concluziilor rezultate în urma acestora. Acest raport este predat Direcției generale relații externe și afaceri europene din cadrul Ministerului Sănătății Publice;
f) informarea săptămânală sau ori de câte ori este necesar a Direcției generale relații externe și afaceri europene din cadrul Ministerului Sănătății Publice privind orice eveniment aflat în relație cu activitățile desfășurate la nivel comunitar și care decurg din calitatea României de stat membru.