Articolul 8
Art. 8 din ORDIN nr. 295 din 5 februarie 2007 privind cadrul general de organizare a examenelor de finalizare a studiilor în învăţământul superior - examene de absolvire, licenţă, diplomă, selecţie, disertaţie şi de finalizare a programelor de pregătire universitară avansată din cadrul studiilor universitare de doctorat
(1) O instituție de învățământ superior acreditată poate organiza, după caz, examen de absolvire sau examen de licență/diplomă pentru absolvenții proprii sau ai altor instituții de învățământ superior de stat ori particulare, la:
a) specializări pentru care are acreditare în condițiile legii, denumite în continuare specializări acreditate;
b) specializări autorizate să funcționeze provizoriu, din același domeniu sau din domenii apropiate cu specializările acreditate ale aceluiași domeniu fundamental.
(2) O instituție de învățământ superior acreditată poate organiza examen de disertație la finalizarea studiilor aprofundate sau de masterat.
(3) La o specializare examenul se organizează și se desfășoară în aceleași condiții pentru toți candidații.