Articolul 5
Art. 5 din ORDIN nr. 295 din 5 februarie 2007 privind cadrul general de organizare a examenelor de finalizare a studiilor în învăţământul superior - examene de absolvire, licenţă, diplomă, selecţie, disertaţie şi de finalizare a programelor de pregătire universitară avansată din cadrul studiilor universitare de doctorat
(1) Examenul de selecție constă în 5 probe scrise, cu excepția examenului de selecție din domeniul medico-farmaceutic uman, care constă în 5 probe scrise și o probă practică specifică.
(2) Pot susține examen de selecție numai absolvenții de învățământ superior particular înmatriculați în anul I de studii în perioada 1990-1996 la specializări neautorizate să funcționeze provizoriu și care nu au fost autorizate să funcționeze provizoriu sau acreditate până la data înscrierii la examenul de selecție.
(3) Examenul de selecție se desfășoară numai în instituții de învățământ superior de stat organizatoare, desemnate în acest scop prin ordin al ministrului educației și cercetării.
(4) Pot organiza, după caz, examen de selecție, examen de absolvire sau examen de licență/diplomă, pentru absolvenții de învățământ superior particular prevăzuți la alin. (2) și la art. 6 alin. (1), (2) și (3) numai instituțiile de învățământ superior de stat acreditate, care au acreditate specializările respective sau specializări înrudite.