Articolul 2
Art. 2 din ORDIN nr. 37 din 1 februarie 2007 privind aprobarea Regulilor de validare a cazurilor spitalizate în regim de spitalizare continuă şi a Metodologiei de evaluare a cazurilor invalidate pentru care se solicită revalidarea
(1) Spitalele vor raporta în format electronic Setul minim de date la nivel de pacient în spitalizarea continuă (SMDPC) aferent pacienților externați, conform prevederilor Ordinului ministrului sănătății publice și al președintelui Casei Naționale de Asigurări de Sănătate nr. 1.782/576/2006 privind înregistrarea și raportarea statistică a pacienților care primesc servicii medicale în regim de spitalizare continuă și spitalizare de zi, până la data de 5 a lunii următoare celei pentru care se face raportarea.
(2) Trimestrial, între data de 15 și 19 a lunii următoare trimestrului încheiat, spitalele vor transmite în format electronic cazurile invalidate pentru care se solicită revalidarea, precum și cazurile neraportate din lunile anterioare. Cazurile invalidate pentru care se solicită revalidarea, precum și cele neraportate până la sfârșitul anului pot fi raportate între data de 15 și 19 martie a anului următor.
(3) Lunar, până la data de 15, spitalele vor primi de la Școala Națională de Sănătate Publică și Management Sanitar (denumită în continuare SNSPMS), în format electronic și tipărit, rapoartele de validare a activității aferente lunii precedente, în conformitate cu formularul 1.1 prevăzut în anexa 3-a și formularele prevăzute în anexele 3-c și 3-e la pentru aprobarea utilizării formularelor unice pe țară, fără regim special, necesare raportării activității furnizorilor de servicii medicale.
(4) Trimestrial, până la data de 23 a lunii următoare trimestrului încheiat, spitalele vor primi de la SNSPMS, în format electronic și tipărit (fax), rapoartele de validare a activității de la începutul anului până la sfârșitul trimestrului respectiv, în conformitate cu formularul 1.2 prevăzut în anexa 3-a și formularele prevăzute în anexele 3-c și 3-e la .
(5) Lunar, respectiv trimestrial, SNSPMS va transmite spitalelor rapoarte cu detalierea cauzelor de invalidare pentru fiecare caz, conform regulilor prevăzute în anexa nr. 1.
(6) Pentru decontarea activității lunare, spitalele vor utiliza, după caz, formularele 2.1 și 2.2 prevăzute în anexa 3-b, formularele 1.1-1.3 prevăzute în anexa 3-d și formularele 1.1 și 1.2 prevăzute în anexa 3-f la .
(7) Pentru decontarea activității trimestriale, spitalele vor utiliza, după caz, formularul prevăzut în anexa 3-b bis, formularul 1.3 prevăzut în anexa 3-d, formularul prevăzut în anexa 3-d bis și formularul prevăzut în anexa 3-g la .
(8) Regulile de validare prevăzute în anexa nr. 1 se aplică pentru cazurile care se externează începând cu 1 ianuarie 2007.