Articolul 2
Art. 2 din HOTĂRÂRE nr. 9 din 10 ianuarie 2007 privind constituirea, componenta şi functionarea Comisiei de autorizare a imprumuturilor locale
(1) Comisia are în componența sa 13 membri, după cum urmează:
a) 7 reprezentanți ai Ministerului Finanțelor, inclusiv președintele și vicepreședintele Comisiei;
(la 09-11-2023, Litera a), Alineatul (1), Articolul 2 a fost modificată de )
b) 2 reprezentanți ai Ministerului Internelor și Reformei Administrative;
c) câte un reprezentant din următoarele structuri asociative ale autorităților administrației publice locale: Asociația Comunelor din România, Asociația Orașelor din România, Asociația Municipiilor din România și Uniunea Națională a Consiliilor Județene din România.
(la 23-07-2008, Alin. (1) al art. 2 a fost modificat de )
(2) Președintele Comisiei este secretarul de stat cu atribuții de coordonare a datoriei publice din Ministerul Finanțelor Publice. În situația în care nu este desemnat un secretar de stat cu atribuții de coordonare a datoriei publice, ministrul finanțelor publice va desemna un secretar de stat care să exercite atribuția de președinte al Comisiei.
(la 30-03-2020, Alineatul (2) din Articolul 2 a fost modificat de )
(2^1) În lipsa președintelui, convocarea și conducerea Comisiei, precum și semnarea hotărârilor și a răspunsurilor la notificări sunt asigurate de vicepreședinte.
(la 09-11-2023, Alineatul (2^1), Articolul 2 a fost modificat de )
(3) Comisia se constituie după cum urmează:
a) prin ordin al ministrului finanțelor publice se desemnează persoanele prevăzute la alin. (1) lit. a) ;
b) prin ordin al ministrului administrației și internelor se desemnează persoanele prevăzute la alin. (1) lit. b) ; în acest ordin sunt incluse și persoanele prevăzute la alin. (1) lit. c) , desemnate de structurile asociative.