Articolul 3
Art. 3 din ORDONANŢĂ nr. 29 din 31 ianuarie 2007 privind modul de alocare a instrumentelor structurale, a prefinanţării şi a cofinanţării alocate de la bugetul de stat, inclusiv din Fondul naţional de dezvoltare, în bugetul instituţiilor implicate în gestionarea instrumentelor structurale şi utilizarea acestora pentru obiectivul convergenţă
- Capitolul II Fondurile externe nerambursabile de la Uniunea Europeana, aferente instrumentelor structurale
(1) Fondurile externe nerambursabile, aferente instrumentelor structurale, se aloca și se deruleaza în baza prevederilor Regulamentului Consiliului nr. 1.083/2006 privind stabilirea cadrului general pentru Fondul european de dezvoltare regionala, Fondul social european și Fondul de coeziune și abrogarea Regulamentului Consiliului nr. 1.260/1999, precum și a prevederilor Cadrului strategic național de referința și programelor operationale, aprobate de Comisia Europeana.
(2) Creditele bugetare aferente instrumentelor structurale, stabilite pe baza Cadrului strategic național de referință și a programelor operaționale aprobate de Comisia Europeană, au caracter previzional și se reflectă în anexa la bugetul ordonatorului principal de credite cu rol de Autoritate de management, respectiv în bugetul Ministerului Economiei și Finanțelor, în calitate de Autoritate de certificare și plată.
Alin. (2) al art. 3 a fost modificat de pct. 5 al , .