Articolul 18
Art. 18 din NORMĂ nr. 1 din 16 ianuarie 2007 privind calculul valorii activului net şi al valorii unităţii de fond pentru fondurile de pensii facultative
- Capitolul III Reguli de calcul al activelor fondului
Cheltuielile prevăzute la art. 17 lit. a) se înregistrează zilnic, având în vedere următoarele:
a) repartizarea cheltuielilor nu conduce la variații semnificative în valoarea unității de fond;
b) cheltuielile cu comisionul de administrare din activul total al fondului și cel de depozitare sunt planificate lunar, înregistrate zilnic în calculul valorii activului net și regularizate la sfârșitul lunii, iar comisionul de administrare din contribuțiile participanților se înregistrează și se ia în calculul valorii activului net la data încasării respectivelor contribuții;
c) cheltuielile cu comisioanele de tranzacționare, comisioanele bancare și taxele de auditare a fondului de pensii facultative sunt estimate zilnic, înregistrate și regularizate conform legislației în vigoare.