Articolul 7
Art. 7 din ORDONANTA nr. 8 din 24 ianuarie 2007 privind salarizarea personalului auxiliar din cadrul instanţelor judecătoreşti şi al parchetelor de pe lângă acestea, precum şi din cadrul altor unităţi din sistemul justiţiei
- Capitolul II Salarizarea personalului auxiliar de specialitate din cadrul instanțelor judecătorești și al parchetelor de pe lângă acestea
(1) În caz de deces al unei persoane din categoria celor prevăzute la art. 1, membrii familiei care au dreptul, potrivit legii, la pensie de urmaș primesc pe o perioadă de 3 luni echivalentul salariului de bază din ultima lună de activitate a celui decedat.
(2) În cazul în care decizia pentru pensia de urmaș nu a fost emisă din vina instituției în termen de 3 luni de la data decesului, aceasta va achită în continuare drepturile prevăzute la alin. (1) până la emiterea deciziei pentru pensia de urmaș.