Începe proba gratuită

ORDONANTA Nr. 9 din 23 ianuarie 1996 privind îmbunătăţirea sistemului de finanţare a instituţiilor publice de cultura finanţate din venituri extrabugetare şi alocaţii de la bugetul de stat sau de la bugetele locale, precum şi a sistemului de salarizare a personalului din aceste instituţii

Articolul 1

Articolul 1

Art. 1 din ORDONANTA Nr. 9 din 23 ianuarie 1996 privind îmbunătăţirea sistemului de finanţare a instituţiilor publice de cultura finanţate din venituri extrabugetare şi alocaţii de la bugetul de stat sau de la bugetele locale, precum şi a sistemului de salarizare a personalului din aceste instituţii

(1) Instituțiile publice de cultură finanțate din venituri proprii și subvenții acordate de la bugetul de stat sau de la bugetele locale, după caz, în funcție de subordonarea acestora, vor încasa, vor administra, vor contabiliza și vor raporta veniturile realizate din acțiunile culturale și din orice alte surse, în condițiile prevăzute de normele privind finanțele publice. Veniturile realizate se vor reține integral de către fiecare instituție publică pentru finanțarea activității proprii, iar cele din valorificarea bunurilor în condițiile legii se vor folosi pentru investiții."

(2) Soldurile anuale rezultate din execuția bugetului instituțiilor publice prevăzute la alin. (1) se reportează în anul următor, cu excepția subvenției acordate de la bugetul de stat sau de la bugetele locale, după caz, care se virează la bugetele menționate.

(3) Subvențiile acordate de la bugetul de stat sau de la bugetele locale, după caz, pentru finanțarea instituțiilor publice prevăzute la alin. (1) se prevăd, în sumă globală, în bugetele ordonatorilor principali de credite bugetare și se repartizează de către aceștia pe instituțiile din subordine, în raport cu programele minimale propuse, după aprobarea legii bugetului de stat sau a bugetelor locale, după caz. Sumele astfel repartizate se includ în bugetul de venituri și cheltuieli al fiecărei instituții publice.

(4) Bugetele de venituri și cheltuieli, repartizate pe trimestre, elaborate de instituțiile publice prevăzute la alin. (1) se aprobă de către ordonatorul principal de credite bugetare, după aprobarea legii bugetului de stat.

Art. 1

a fost modificat de pct. 2 al art. unic din ORDONANȚA nr. 26 din 1 septembrie 2012, .

Disponibil în Regra PRO

Încearcă gratuit toate instrumentele, 30 de zile

Creează-ți cont și deblochează , împreună cu toate funcțiile profesionale pentru cercetare juridică.

  • Versiunile istorice ale actelor
  • Fișa actului și legături legislative
  • Căutare rapidă în fiecare act
  • Workspace juridic într-un singur loc

Ai acces gratuit timp de 30 de zile, ca să vezi cum se potrivește Regra în activitatea ta.