Începe proba gratuită

LEGEA nr. 8 din 14 martie 1996 privind dreptul de autor și drepturile conexe

Articolul 196

Articolul 196

Art. 196 din LEGEA nr. 8 din 14 martie 1996 privind dreptul de autor și drepturile conexe

  1. Titlul III Gestiunea și apărarea dreptului de autor și a drepturilor conexe
  2. Capitolul III Măsuri de protecție, proceduri și sancțiuni
  3. Secţiunea a II-a Proceduri și sancțiuni

(1) Constituie infracțiuni și se pedepsesc cu închisoare de la o lună la un an sau cu amendă următoarele fapte comise fără autorizarea sau consimțământul titularului drepturilor recunoscute de prezenta lege:

a) reproducerea operelor sau a produselor purtătoare de drepturi conexe;

b) distribuirea, închirierea sau importul pe piața internă al operelor ori al produselor purtătoare de drepturi conexe, altele decât mărfurile-pirat;

c) radiodifuzarea operelor sau a produselor purtătoare de drepturi conexe;

d) retransmiterea prin cablu a operelor sau a produselor purtătoare de drepturi conexe;

e) realizarea de opere derivate;

f) fixarea, în scop comercial, a interpretărilor sau a execuțiilor artistice ori a programelor de radiodifuziune sau de televiziune.

(2) Prin produse purtătoare de drepturi conexe se înțelege interpretările sau execuțiile artistice fixate, fonogramele, videogramele și propriile emisiuni ori servicii de programe ale organismelor de radiodifuziune și de televiziune.