Începe proba gratuită

LEGE nr. 7 din 13 martie 1996 cadastrului şi a publicităţii imobiliare

Articolul 24

Articolul 24

Art. 24 din LEGE nr. 7 din 13 martie 1996 cadastrului şi a publicităţii imobiliare

  1. Titlul II Publicitatea imobiliară
  2. Capitolul I Evidența cadastral-juridică

(1) Înscrierile în cartea funciară sunt: intabularea, înscrierea provizorie și notarea.

(2) Cazurile, condițiile și regimul juridic al acestor înscrieri sunt stabilite de Codul civil, iar procedura de înscriere în cartea funciară, de prezenta lege și de regulamentul aprobat prin ordin cu caracter normativ al directorului general al Agenției Naționale.

(3) Dreptul de proprietate și celelalte drepturi reale asupra unui imobil se vor înscrie în cartea funciară pe baza înscrisului autentic notarial sau a certificatului de moștenitor, încheiate de un notar public în funcție în România, a hotărârii judecătorești rămase definitivă și irevocabilă sau pe baza unui act emis de autoritățile administrative, în cazurile în care legea prevede aceasta, prin care s-au constituit ori transmis în mod valabil.

(4) Drepturile reale imobiliare și promisiunea de a încheia un contract având ca obiect dreptul de proprietate asupra imobilului sau un alt drept în legătură cu acesta, înscrise în baza unor acte juridice în care părțile au stipulat rezilierea sau rezoluțiunea în baza unor pacte comisorii, se radiază în baza unei:

a) declarații în formă autentică a părților;

b) încheieri de certificare fapte, prin care notarul public constată îndeplinirea pactului comisoriu, la solicitarea părții interesate;

c) hotărâri judecătorești.

(5) Intabularea în cartea funciară a transmisiunii drepturilor reale imobiliare ce operează prin efectul fuziunii/divizării se efectuează pe baza unei documentații cuprinzând:

a) încheierea registratorului de la registrul comerțului, prin care se dispune înregistrarea operațiunii în registrul comerțului;

b) certificatul de înmatriculare în registrul comerțului;

c) proiectul de fuziune/divizare încheiat în formă autentică.

(la 14-01-2024, Alineatul (5), Articolul 24, Capitolul I, Titlul II a fost modificat de )

(6) Pentru autentificarea proiectului de fuziune/divizare, notarul public va solicita extras de carte funciară pentru autentificare.

(la 11-11-2021, Alineatul (6) din Articolul 24, Capitolul I, Titlul II a fost modificat de )

(7) Abrogat.

(la 23-05-2019, Alineatul (7) din Articolul 24, Capitolul I, Titlul II a fost abrogat de )

Istoricul modificărilor

Notele asociate articolului în forma selectată.

3
  1. 14.01.2024

    Modificare

    LEGEA nr. 15 din 10 ianuarie 2024

    (la 14-01-2024, Alineatul (5), Articolul 24, Capitolul I, Titlul II a fost modificat de Punctul 9., Articolul I din LEGEA nr. 15 din 10 ianuarie 2024, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 25 din 11 ianuarie 2024 )

    Vezi actul modificator
  2. 11.11.2021

    Modificare

    LEGEA nr. 264 din 5 noiembrie 2021

    (la 11-11-2021, Alineatul (6) din Articolul 24 , Capitolul I , Titlul II a fost modificat de Punctul 15, Articolul I din LEGEA nr. 264 din 5 noiembrie 2021, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 1065 din 08 noiembrie 2021 )

    Vezi actul modificator
  3. 23.05.2019

    Abrogare

    LEGEA nr. 105 din 17 mai 2019

    (la 23-05-2019, Alineatul (7) din Articolul 24 , Capitolul I , Titlul II a fost abrogat de Punctul 17, Articolul I din LEGEA nr. 105 din 17 mai 2019, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 392 din 20 mai 2019 )

    Vezi actul modificator