Începe proba gratuită

ORDIN nr. 23 din 15 decembrie 2006 privind cerinţele suplimentare de adecvare a capitalului, tranzacţiile intragrup şi concentrarea riscurilor la nivelul unui conglomerat financiar

Articolul 37

Articolul 37

Art. 37 din ORDIN nr. 23 din 15 decembrie 2006 privind cerinţele suplimentare de adecvare a capitalului, tranzacţiile intragrup şi concentrarea riscurilor la nivelul unui conglomerat financiar

  1. Capitolul IV Concentrarea riscurilor

(1) La identificarea concentrărilor de riscuri, coordonatorul are în vedere cel puțin expunerile față de:

a) un client;

b) grupuri de clienți aflați în legătură sau grupuri de persoane aflate în relații speciale;

c) clienți dintr-o anumită zonă geografică;

d) un anumit sector economic;

e) anumite produse;

f) prestatori de servicii;

g) apariția unor dezastre sau calamități naturale.

(2) Atunci când definește sau își exprimă opinia asupra concentrărilor de riscuri, coordonatorul unui conglomerat financiar, împreună cu autoritățile competente relevante, ia în considerare structura specifică a grupului și administrarea riscurilor conglomeratului financiar.

(3) Sunt considerate persoane aflate în relații speciale cu o entitate din cadrul unui conglomerat financiar cel puțin următoarele:

a) celelalte entități din cadrul conglomeratului financiar;

b) membrii organelor de administrare, conducere sau supraveghere ale entităților din cadrul conglomeratului financiar;

c) acționarii semnificativi ai unei entități din cadrul conglomeratului financiar;

d) soțul/soția, rudele și afinii până la gradul al doilea inclusiv ai oricăreia dintre persoanele prevăzute la lit. b) și c).