Articolul 3
Art. 3 din LEGE nr. 446 din 30 noiembrie 2006 privind pregătirea populaţiei pentru apărare
- Capitolul II Îndeplinirea serviciului militar
- Secţiunea 1 Dispoziții comune
(1) Serviciul militar se îndeplinește de către cetățenii români, bărbați și femei, care au împlinit vârsta de 18 ani, în formele prevăzute de lege.
(2) Serviciul militar se îndeplinește în următoarele forme:
a) activ;
b) abrogată;
(la 21-07-2012, Litera b) a alin. (2) al art. 3 a fost abrogată de )
c) în rezervă.
(3) Serviciul militar activ se îndeplinește în calitate de:
a) militar profesionist;
b) militar în termen;
c) elev, student militar, student de poliție, student de poliție penitenciară sau cursant în unitățile/instituțiile de învățământ din cadrul instituțiilor cu atribuții în domeniul apărării și securității naționale, denumite în continuare instituții de învățământ militar, cu excepția elevilor colegiilor naționale militare. Sunt considerați cursanți, în sensul prezentei legi, cetățenii români, bărbați și femei, care urmează cursurile de formare organizate de către instituțiile de învățământ militar, precum și cei care urmează programele de formare profesională inițială specifice soldaților și gradaților profesioniști;
(la 12-01-2026, Litera c), Alineatul (3), Articolul 3, Sectiunea 1, Capitolul II a fost modificată de )
c^1) student în instituțiile civile de învățământ superior, școlarizat pentru nevoile instituțiilor cu atribuții în domeniul apărării și securității naționale;
(la 12-01-2026, Alineatul (3), Articolul 3, Sectiunea 1, Capitolul II a fost completat de )
d) soldat/gradat voluntar în termen, în structurile Ministerului Apărării Naționale.
(la 12-01-2026, Litera d), Alineatul (3), Articolul 3, Sectiunea 1, Capitolul II a fost modificată de )
(4) Serviciul militar în rezervă se îndeplinește în calitate de:
a) rezervist voluntar;
b) rezervist.
(5) La declararea mobilizării și a stării de război sau la instituirea stării de asediu, îndeplinirea serviciului militar în calitate de militar în termen devine obligatorie pentru bărbații cu vârste cuprinse între 20 și 35 de ani, care îndeplinesc criteriile pentru a îndeplini serviciul militar.
(la 21-07-2012, Alin. (5) al art. 3 a fost modificat de )
(5^1) La instituirea stării de urgență și a stării de asediu sau la declararea stării de mobilizare și a stării de război, rezerviștii sunt concentrați și/sau mobilizați potrivit nevoilor instituțiilor cu atribuții în domeniul apărării și securității naționale.
(la 12-01-2026, Alineatul (5^1), Articolul 3, Sectiunea 1, Capitolul II a fost modificat de )
(6) Perioada de timp în care o persoană îndeplinește serviciul militar activ sau alternativ ori este concentrată sau mobilizată constituie vechime în serviciu ori vechime în muncă, după caz, precum și stagiu de cotizare la sistemul public de asigurări sociale. Sunt exceptați de la prevederile prezentului alineat elevii colegiilor naționale militare.
(la 21-07-2012, Alin. (6) al art. 3 a fost modificat de )
(la 12-01-2026, sintagma: liceelor și colegiilor militare a fost înlocuită de )