Începe proba gratuită

ORDONANŢĂ DE URGENŢĂ nr. 86 din 8 noiembrie 2006 privind organizarea activităţii practicienilor în insolvenţă

Articolul 58

Articolul 58

Art. 58 din ORDONANŢĂ DE URGENŢĂ nr. 86 din 8 noiembrie 2006 privind organizarea activităţii practicienilor în insolvenţă

  1. Capitolul VI Organizarea și funcționarea Uniunii Naționale a Practicienilor în Insolvență din România
  2. Secţiunea a 2-a Organele de conducere centrale ale UNPIR

Consiliul național de conducere al UNPIR este format din 17 membri titulari, dintre care un președinte, un prim-vicepreședinte, 2 vicepreședinți, 13 membri, precum și 5 membri supleanți și are următoarele atribuții principale:

(la 30-11-2012, Partea introductivă a art. 58 a fost modificată de )

a) organizează în mod unitar, la nivel național, examenele de dobândire a calității de practician în insolvență și examenele de definitivare în profesie;

b) întocmește documentarea profesională și asigură consultarea și informarea curentă a membrilor UNPIR; organizează întâlniri profesionale, seminarii, simpozioane pentru toți membrii UNPIR, în special pentru cei recent intrați în corpul profesional; organizează, la cerere, cursuri de pregătire pentru candidații la intrarea în UNPIR;

c) apără interesele legitime ale membrilor UNPIR în fața organelor administrației publice, în fața instanțelor judecătorești, a oricăror alte instituții și persoane juridice, precum și în fața persoanelor fizice; în acest scop, are calitatea și dreptul de a interveni în orice litigiu în care sunt puse în discuție interesele UNPIR;

d) veghează la respectarea de către membrii UNPIR a prevederilor prezentei ordonanțe de urgență și ale Statutului, a eticii și demnității profesionale, a drepturilor persoanelor fizice și juridice;

e) organizează activități sociale și culturale pentru membrii UNPIR și le acordă acestora asistență, inclusiv financiară, în caz de nevoie;

f) veghează la armonia și la colaborarea dintre membrii UNPIR și ia măsuri pentru împiedicarea concurenței neloiale între ei și a practicilor anticoncurențiale;

g) intervine pentru a concilia și, la cerere, pentru a arbitra litigiile profesionale dintre membrii UNPIR;

h) verifică, prin membrii săi sau prin alți membri ai UNPIR, delegați în acest scop, activitatea profesională; nu vor putea face obiectul verificării aspectele legate de onorariu;

i) face propuneri de modificare a prezentei ordonanțe de urgență și le transmite Ministerului Justiției sau altor persoane ori instituții care au drept de inițiativă legislativă;

j) reprezintă UNPIR în Parlament, în fața comisiilor de specialitate sau în plen, cu prilejul discutării proiectelor de lege de modificare a prezentei ordonanțe de urgență, precum și a legilor care reglementează celelalte aspecte, inclusiv cele fiscale, ale desfășurării activității; asigură apariția și difuzarea organului de presă al UNPIR;

k) convoacă Congresul UNPIR în termen de maximum 30 de zile, în cazul în care numărul membrilor săi a scăzut sub jumătate;

l) urmărește realizarea obiectivelor UNPIR;

m) stabilește sarcini pentru biroul executiv;

n) aprobă distribuirea sumelor din fondul de lichidare către filiale UNPIR, pe baza criteriilor stabilite prin Statut;

o) aprobă constituirea filialelor UNPIR, conform prevederilor Statutului;

p) îndeplinește orice alte atribuții prevăzute de lege sau de Statut.

r) soluționează plângerile împotriva membrilor Instanței superioare de disciplină și face propuneri de sancționare a acestora, pe care le supune hotărârii Congresului UNPIR.

(la 30-11-2012, Lit. r) a art. 58 a fost introdusă de )

Istoricul modificărilor

Notele asociate articolului în forma selectată.

2
  1. 30.11.2012

    Modificare

    LEGEA nr. 222 din 21 noiembrie 2012

    (la 30-11-2012, Partea introductivă a art. 58 a fost modificată de pct. 22 al art. I din LEGEA nr. 222 din 21 noiembrie 2012, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 796 din 27 noiembrie 2012. )

    Vezi actul modificator
  2. 30.11.2012

    Completare

    LEGEA nr. 222 din 21 noiembrie 2012

    (la 30-11-2012, Lit. r) a art. 58 a fost introdusă de pct. 23 al art. I din LEGEA nr. 222 din 21 noiembrie 2012, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 796 din 27 noiembrie 2012. )

    Vezi actul modificator

Disponibil în Regra PRO

Încearcă gratuit toate instrumentele, 30 de zile

Creează-ți cont și deblochează , împreună cu toate funcțiile profesionale pentru cercetare juridică.

  • Versiunile istorice ale actelor
  • Fișa actului și legături legislative
  • Căutare rapidă în fiecare act
  • Workspace juridic într-un singur loc

Ai acces gratuit timp de 30 de zile, ca să vezi cum se potrivește Regra în activitatea ta.